Zece elevi din Suceava au ajuns la spital după petrecerea de absolvire a liceului / Autoritățile au deschis o anchetă epidemiologică

Zece elevi din Suceava au ajuns la spital după petrecerea de absolvire a liceului / Autoritățile au deschis o anchetă epidemiologică
Ambulanță / Foto: Facebook Serviciul de Ambulanță

După petrecerea de absolvire a liceului, zece elevi din Vatra Dornei au ajuns la spital, potrivit anunțului făcut marți, 30 mai, de purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Gabriela Budeanu.

Elevii acuzau simptomatologie digestivă

Spitalul Municipal Vatra Dornei a informat luni, 29 mai, DSP Suceava cu privire la prezentarea la Compartimentul Primiri Urgențe (CPU) a zece elevi de la un liceu din Vatra Dornei, acuzând de o simptomatologie digestivă, potrivit Agerpres.

Elevii declară că au participat la petrecerea de absolvire a liceului vineri, 26 mai, la o unitate turistică din zonă.

Elevii consultați la CPU au primit un tratament simptomatic, doi dintre aceștia fiind internați la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Vatra Dornei.

DSP Suceava a trimis o echipă marți, 30 mai, la Vatra Dornei pentru efectuarea unei anchete epidemiologice.

Ultima oră
21:43 - Diana Buzoianu susține că reprezentanții PSD pregătesc concursuri pentru ocuparea unor posturi-cheie în unele instituții: „Nu vom permite un astfel de teatru de prost gust”
20:57 - Ce se întâmplă cu cafeaua în 2026. De la espresso clasic la băuturi din sfeclă și alge, trendurile care schimbă complet piața
20:11 - Caz șocant în București! O femeie a ajuns în moarte cerebrală după un lifting facial. Familia aduce acuzații grave la adresa medicului estetician
19:26 - Victor Negrescu solicită intervenția UE după incidentul cu drona rusească din România: „Protejarea cetățenilor europeni nu poate fi fragmentată”
18:57 - Anders Fogh Rasmussen: Marea Britanie și Franța ar trebui să conducă o nouă „NATO europeană”, fără ajutor din partea SUA
18:19 - Gabriel Oprea, președintele UMPMV, de Ziua Justiției Militare: „Are un rol deosebit în progresul României”
18:01 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 26 aprilie – 2 mai 2026: energie uriașă, schimbări neașteptate și mesaje karmice pentru zodii (VIDEO)
16:20 - Panică la piscina unui centru medical din Eforie Nord. 15 persoane s-ar fi intoxicat cu clor, iar două au ajuns la spital
15:47 - Nicușor Dan, după drona căzută la Galați: „Cetățenii trebuie să fie în siguranță. Condamn ferm comportamentul Rusiei”
15:17 - Dominic Fritz, după drona căzută la Galați: „Cei care nu pot rosti cuvântul ‘Rusia’ și ‘agresor’ în aceeași propoziție nu sunt patrioți”