Zeci de pacienți au fost evacuați dintr-un spital din România. Acoperișul s-a prăbușit, imobilul nu mai e sigur

Zeci de pacienți au fost evacuați dintr-un spital din România. Acoperișul s-a prăbușit, imobilul nu mai e sigur
Foto ilustrativ: ISU

Imagini de groază de la un spital din județul Caraș-Severin. Acoperișul unui sanatoriu în care erau tratați pacienți cu TBC s-a prăbușit. Potrivit jurnaliștilor de la Expres de Banat, nu mai puțin de 50 de pacienți au fost mutați la alte unități medicale pentru că imobilul nu mai prezintă siguranță.

50 de pacienți au fost transferați la alte spitale

În această dimineață, o bucată din acoperișul clădirii în care funcționează secția externă a Spitalului Orășenesc Oravița, în care sunt tratați pacienții cu tuberculoză, s-a prăbușit.

Nu au existat victime, spune conducerea unității medicale, citate de jurnaliștii de la Expres de Banat, dar clădirea nu mai prezintă siguranță, așa că cei 50 de bolnavi au fost evacuați și vor fi transferați la alte spitale.

În acest caz au fost informate și autoritățile locale și județene. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin menționează că, la solicitarea Primăriei Oravița și a conducerii Spitalului Orășenesc Oravița, au fost trimise în zonă două echipaje care vor sprijini acțiunea de transfer a pacienților de la Marila la spitalul din Oravița.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:23 - Silvia Dinică (USR), după recalcularea pensiilor: E foarte limpede că sunt mari greșeli și sunt o mulțime de oameni afectați. Nu ne putem juca cu viețile oamenilor așa (VIDEO)
16:20 - Laurențiu Gîdei (PSD), despre pensiile recalculate greșit: „Nimeni nu va pierde niciun ban” (VIDEO)
16:06 - Primii patru piloți ucraineni se pregătesc deja în România, la Fetești, pentru pilotarea avioanelor F-16
15:58 - Alexandru Mazăre, eliberat condiționat. Iese din închisoare la patru luni de la eliberarea fratelui său, fostul primar al Constanței. Ambii au fost condamnați pentru corupție
15:55 - Reprezentanții Ligii Campionilor, despre retragerea Cristinei Neagu, „legendara româncă”: „Handbalul își va pierde unul dintre magicieni”
15:38 - Rusia, prima reacție la declarațiile lui Erdogan despre Crimeea. Peskov spune că Turcia se află sub „presiunea nedisimulată” a SUA
15:35 - Un cetățean străin, venit la București, a închiriat un bolid de 185.000 de euro, iar acum riscă pușcăria. Ce a făcut cu el după câteva zile de plimbat? A crezut că nu-l prinde nimeni
15:14 - Țigări de 40.000 de lei, ascunse într-un tren care venea spre București. Cine le ascunsese și cum a fost prins
15:02 - Un elev din Buzău a fost dat dispărut de părinţi după orele de curs. Copilul a fost găsit de poliţişti
14:56 - Brighton a stabilit ce va face cu Adrian Mazilu. Cumpărat de la Farul vara trecută, românul nu a bifat niciun minut pentru clubul din Anglia