Zeci de șoferi austrieci, amendaţi după ce au organizat ilegal o cursă off-road, în 2 zone protejate din România

Zeci de șoferi austrieci, amendaţi după ce au organizat ilegal o cursă off-road, în 2 zone protejate din România
Sursa foto: Captură video / Facebook

Cursa off-road organizată de o firmă austriacă în munții cu păduri sălbatice ai Bistriței și ai Maramureșului a fost anulată după ce autoritățile au declarat-o ilegală, potrivit Informateca.ro.

Cursă off-road ilegală din munții Maramureșului

Ceea ce oficial părea doar o simplă excursie în natura sălbatică din munții Bistriței și ai Maramureșului, în realitate se pare că era o competiție în toată regula la care participau zeci de austrieci pasionați de sporturi extreme, scrie Ziare.com.

În parcarea din fața pensiunii unde erau cazați au fost parcate aproximativ 50 de mașini puternice, echipate şi modificate, care ulterior, au intrat în pădurile protejate de la noi din țară sub pretextul organizării unei excursii turistice, denumită trofeul Superkarpata, la cursa de off-road, zilele acestea, în zona Lacului Sigmir, din Bistriţa Năsăud.

Turiștii aveau la dispoziție și un elicopter.

Amendă de 60 de mii de lei pentru firma organizatoare

După ce informația a apărut în spațiul public, localnicii s-au mobilizat și au solicitat autorităților să intervină pentru a stopa distrugerea zonelor sălbatice din Maramureș și Bistrița.

Inclusiv Federația Română de Automobilism a făcut o sesizare că acțiunea ar fi ilegală.

25 de şoferi au fost amendați, iar firma care s-a ocupat cu organizarea acestei competiţii s-a ales cu o amendă de 60 de mii de lei, potrivit sursei citate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`