Florin Cîțu: Tot ceea ce face acum PSD în Parlament este un act disperat de a încerca să mai câștige niște voturi. Nu voi permite să mai arunce încă o dată România în criză (VIDEO)

Florin Cîțu: Tot ceea ce face acum PSD în Parlament este un act disperat de a încerca să mai câștige niște voturi. Nu voi permite să mai arunce încă o dată România în criză (VIDEO)
Foto: gov.ro

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, susține că, prin adoptarea în Parlament a majorării pensiilor cu 40%, prevedere cuprinsă în proiectul de rectificare bugetară, PSD face o încercare ”disperată să mai câștige niște voturi”. Într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Bună, România”, Cîțu i-a acuzat pe social-democrați de comiterea unui act de „agresiune la stabilitatea economică a României”.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, despre PSD: Tot ceea ce fac acum în Parlament este un act disperat de a încerca să mai câștige niște voturi

”Anul acesta au crescut pensiile cu cea mai mare valoare. Socialiștii au fost la guvernare trei ani, în niciunul din ani nu au crescut pensiile cu valoarea pe care a crescut-o PNL, 177 de lei. Tot ceea ce fac acum în Parlament este un act disperat de a încerca să mai câștige niște voturi. În ședința de guvern de anul trecut, înainte de a cădea Guvernul Dăncilă, chiar au propus reeșalonarea creșterii punctului de pensie pentru că știau foarte bine că vor destabiliza bugetul României. De aceea niciodată nu au crescut pensiile cu această valoare. În perioadă de criză, în perioadă de pandemie, noi am reușit să găsim resurse să creștem și alocațiile, și pensiile, chiar dacă ambele proiecte de lege nu aveau sursă de finanțare. Acest tupeu al acestor oameni care au lăsat România fără rezerve, au lăsat facturi neplătite de zeci de miliarde și au făcut sectorul privat să se îndatoreze – unele firme chiar au dat faliment pentru că așteptau facturi de la stat – vin acum cu acest tupeu și ne spun că sunt surse.

Ceea ce s-a întâmplat în Parlamentul României este un atac, o agresiune la stabilitatea economică a României. Dacă, Doamne ferește, ar fi trecut această lege și ar fi fost promulgată, imediat am fi fost retrogradați.

De atfel, PSD a mai făcut acest lucru în 2009, au aruncat România în criză și a durat aproape patru ani să ne revenim. Nu voi permite așa ceva de această dată, asta trebuie să fie foarte clar. Nu voi permite PSD să mai arunce încă o dată România în criză”, a spus Florin Cîțu.

Florin Cîțu: Și sănătatea, și educația au primit sume suplimentare și vor primi și anii următori

În ceea ce privește faptul că Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege, inițiat de PSD, care prevede acordarea unor stimulente de risc, în valoarede 2.000 de lei pentru cadrele didactice, în perioada stării de urgență și a stării de alertă, Florin Cîțu a precizat că nici acesta nu are menționată sursa de finanțare și susține că ambele acte normative încalcă prevederile Constituției. De altfel, tot Cîțu anunțase marți, după votul din Parlament, că Executivul va ataca la CCR legea privind rectificarea bugetară, modificată în comisiile de specialitate.

”Bineînțeles că nici acolo nu a fost furnizată sursa de finanțare, toate aceste propuneri fiind neconstituționale. Și sănătatea, și educația au primit sume suplimentare și vor primi și anii următori. Acești oameni care astăzi aruncă cu banii în stânga și în dreapta, anul trecut tăiau bani la rectificare de la investiții, de la educație și de la sănătate. Ăștia sunt socialiștii, faptele lor arată clar că niciodată nu au vrut o dezvoltare a României și acum sunt disperați și încearcă prin acest atac la sănătatea economică a României să mai câștige ceva voturi”, a mai spus ministrul Finanțelor.

Cîțu: Din iulie, vedem revenirea economiei în mai toate sectoarele

Întrebat în ce situație se află România în acest moment, din punct de vedere financiar, ministrul Florin Cîțu a răspuns: ”Trimestrul doi a fost un trimestru dur, ne așteptam să fie așa. Din iulie, vedem revenirea economiei în mai toate sectoarele, nu toate își vor reveni la fel de rapid. Voi prezenta la sfârșitul acestei săptămâni situația execuției bugetare pe luna august și veți vedea acolo o surpriză plăcută. Companiile care au fost lăsate în pace și nu le-am agasat cu controale peste controale și-au plătit taxele și avem venituri la buget mai bune decât se aștepta oricine pentru o perioadă de criză economică”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe