Bacteria E.coli, depistată în brânza proaspătă de vaci din județele Argeș și Dolj

Bacteria E.coli, depistată în brânza proaspătă de vaci din județele Argeș și Dolj

ANSVSA a găsit E.coli în brânza proaspătă de vaci din județele Argeș din Dolj. totodată, prezenţa Escherichia Coli, serogrupul O 26, a mai fost depistată și la carnea de pui provenită din gospodăria unei persoane din județul Bacău.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat, luni, că bacteria E.coli care a dus la moartea a trei bebeluși din județul Argeș a fost depistată în brânza de vaci de la Lactate Brădet din Curtea de Argeș.(Detalii AICI)

Conform ANSVSA, au fost recepţionate 337 de eşantioane din probe prelevate din alimentele indicate de MS: lactate – lapte de vacă, iaurt, brânză de vaci (produse finite, materii prime), produse de carne – carne de vită şi carne de pui, fructe şi legume, achiziţionate atât din comerţ, din gospodăria proprie cât şi de la persoane particulare.

Dintre cele 194 de eşantioane analizate până la această dată, a fost depistată prezenţa Escherichia Coli, serogrupul O 26, la:

– probă de pui (spate cu gât) recoltat din frigiderul uneia dintre persoanele (aparţinător) implicate în ancheta Ministerului Sănătăţii. Carnea provenea de la păsări din gospodăria persoanei respective (judeţul Băcău).

– probe prelevate dintr-un lot de 25 de kg brânză proaspătă de vaci, produsă de o unitate de prelucrare a laptelui din judeţul Argeş.

„În urma confirmării prezenţei bacteriei, inspectorii DSVSA s-au deplasat la sediul unităţii, pentru verificări. Datele rezultate în urma verificărilor arată că lotul respectiv de brânză a fost de 25 de kg, produsă în data 22.02.2016, cantitate care nu a mai fost regăsită la producător sau la comercializare”, se arată în comunicatul instituției.

Măsurile dispuse de ANSVSA au fost următoarele:

•Sistarea activităţii în secţia de brânzeturi unde a fost realizată brânza proaspată analizată, până la elucidarea situaţiei.
•Efectuarea dezinfecţiei în această sectie a spaţiilor, utilajelor, ustensilelor şi suprafeţelor de lucru. Dezinfecţia va fi urmată de recoltarea de teste de sanitaţie care să ateste eficienţa igienizarii.
•Personalul angajat al fabricii va fi examinat din punct de vedere coprobacteriologic, într-un laborator de specialitate.
•Recoltarea de probe de lapte de la cele 2 ferme în momentul recepţiei în fabrică, pentru examen bacteriologic şi probe de apă, provenite de la intrarea şi ieşirea din unitate.

 

Săptămâna trecută, ministrul Sănătății, Patriciu Achimaş-Cadariu, anunța în cadrul unei conferințe de presă că s-a identificat cauza îmbolnăvilor copiilor din Argeș: o tulpină a bacteriei E.coli.

Tot la acea dată, un medic de la Spitalul Grigore Alexandrescu a venit cu o ipoteză privind sursa îmbolnăvirilor, iaurturile cu arome.

În acest moment, la Spitalul Marie Curie din Capitală mai sunt internaţi şase copii, dintre care unul se află în stare gravă la terapie intensivă. În ceea ce priveşte starea acestuia de sănătate, dr. Bălgrădean a declarat că în cazul acestui pacient au apărut complicaţii neurologice, care sunt „departe de a fi stopate”.

În spitalele din județul Argeș erau internați, duminică, 45 de copii care prezentau scaune diareice, un alt pacient fiind transferat la București.

Trei copii infectați cu E.coli și-au pierdut viața în ultima lună.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe