Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Pitești, a fost implicat sâmbătă în două accidente rutiere, iar la cel de-al doilea, care spre deosebire de primul a produs și victime, polițiștii au constatat că șoferul avea o alcoolemie mai mare de 0,4 mg/l alcool pur în aerul exprimat, astfel că pe numele său a fost deschis un dosar penal.
Aflat la volanul unui autoturism care circula către Pitești dinspre Mioveni, bărbatul a pierdut controlul mașinii și a lovit un parapetul care desparte sensurile de mers, intrând astfel în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, în aceeași direcție de deplasare, transmite News.ro.
În urma impactului, celălalt șofer implicat, un bărbat în vârstă de 24 de ani, din Mărăcineni, și o pasageră aflată în mașina condusă de acesta au fost răniți și au fost duși la spital.
„În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că, anterior, bărbatul de 55 de ani fusese implicat într-un alt eveniment rutier, fără victime, pe DN 73 E, cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 29 de ani, din Mioveni, dar si-a continuat deplasarea. În urma testării tuturor conducătorilor auto din cele două evenimente rutiere cu aparatul etilotest, pentru bărbatul de 55 de ani, acesta a indicat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat Poliţia judeţeană Argeş.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.