Gheorghe Piperea îl acuză pe Virgil Musta că face bani din testările COVID-19: Pare că e foarte profitabil să alimentezi toată ziua panica / Replica medicului: Îl invit la o discuție în zona COVID a spitalului (VIDEO)

Gheorghe Piperea îl acuză pe Virgil Musta că face bani din testările COVID-19: Pare că e foarte profitabil să alimentezi toată ziua panica / Replica medicului: Îl invit la o discuție în zona COVID a spitalului (VIDEO)

Avocatul Gheorghe Piperea l-a acuzat pe medicul Virgil Musta, de la spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara, că face milioane de lei recoltând prin clinica Profilaxis, la care e acționar, probe pentru teste COVID-19 care sunt apoi prelucrate la ”Victor Babeș”. Piperea a mai susținut, pentru B1 TV, că a primit mesaje de la mai multe persoane care și-au făcut teste pentru coronavirus, acestea susținând că au dat 300 de lei pe test, dar spitalul le-a tăiat chitanță numai pe 50 de lei, iar restul banilor s-au dus la policlinica privată. Avocatul a dat de înțeles că astfel de afaceri explică interesul unor medici de a apărea la televizor și a băga groaza în populație. În replică, medicul Virgil Musta a declarat că face totul conform legii și l-a invitat pe Gheorghe Piperea la o discuție chiar în zona COVID a spitalului ”Victor Babeș”.

Virgil Musta: Nu fac nimic ilegal / Gheorghe Piperea: Când ai o funcție publică, trebuie să fii atent la potențialele conflicte de interese

„Eu nu-l cunosc pe dl avocat și nici nu știu ce interese ascunse are. Eu știu că e unul dintre personajele pe care le deranjează atitudinea mea de a ajuta pacienții și a încerca să salvăm pacienții de la îmbolnăvirea cu acest virus, dar nu e nimic ilegal și poate să fie verificat. Eu nu am ce să-mi reproșez, totul e legal și corect”, a declarat medicul Virgil Musta, pentru B1 TV.

Întrebat de moderatorul B1 TV Tudor Barbu dacă el sau familia sa sunt implicați ca proprietari sau acționari în această policlinică, Musta a răspuns: „Eu nu sunt nici administrator, nici manager. Da, suntem acționari, dar legea permite”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Întrebat dacă se fac recoltări de probe pentru teste COVID, ele fiind apoi evaluate în spitalul ”Babeș” din Timișoara, medicul a explicat: „Se fac recoltări. Spitalul a hotărât să-și lărgească aria de a face laborator, pentru a fi cât mai multe persoane testate. Și spitalul să nu facă numai prin definiția de caz, cazuri care veneau de la DSP, ci și celor care vor să-și facă testul contracost, conform legislației”.

Musta a mai precizat că se fac mult mai puțin de 30.000 de teste pe zi, cum a afirmat avocatul Gheorghe Piperea.

Gheorghe Piperea: „Tocmai a confirmat că se recoltează la centru aceste probe și sunt prelucrate la ”Victor Babeș”. Vedeți pe prima filă de pe pagina de internet a Profilaxis scrie: ”probele sunt recoltate la centrul Profilaxis și sunt prelucrate la ”Babeș” și dl Musta spune că s-a luat decizia pentru a se extinde baza de prelucrare. Bun, așa o fi, dar cred că în anumite condiții, când ești ocupant a unei funcții publice la o instituție publică, trebuie să fii mai atent un pic la potențialele conflicte de interese, mai ales că pare că e foarte profitabil să alimentezi toată ziua panica. În Marea Britanie lucrurile sunt mult mai grave și nu se anunță la TV zilnic că nu mai sunt paturi, că moare lumea, că facem selecție între cine moare și cine nu. Nici nu apar doctori la TV care parcă plâng”.

Gheorghe Piperea îl acuză pe Virgil Musta că face bani din testările COVID-19

Virgil Musta: Îl invit pe Gheorghe Piperea la o convorbire în zona COVID a spitalului

Întrebat dacă e adevărat că recoltarea probelor se face la centrul Profilaxis, evaluarea se face la spitalul ”Victor Babeș”, iar banii îi ia policlinica, medicul Virgil Musta a explicat: „Nu. Recoltarea se face ca punct de lucru al laboratorului ”Victor Babeș”. Noi suntem punct de lucru și al laboratorului Bioclinica și al altor încă două laboratoare din oraș, ca oamenii să beneficieze de posibilitatea de a se recolta analize nu doar la laboratorul central. Spitalul ia banii. Noi luăm numai pentru recoltare. Banii nu sunt ai noștri”.

Avocatul Gheorghe Piperea a susținut atunci că a primit mesaje de la mai multe persoane care au spus că din 300 de lei li s-a dat chitanță pe 50 de lei, iar restul de bani au ajuns la policlinica lui Musta. „Din perspectiva protecției consumatorilor e o practică comercială incorectă. Ori o șterge că minte clienții ori o lasă acolo și recunoaște care e realitatea”.

„N-aș vrea să intru în polemici cu dl avocat, că oricum are textele mai pregătite, că e de meserie. Eu nu am nici cea mai mică problemă din punct de vedere al legii. Dânsul ar putea să-și pună niște probleme din punct de vedere al etici față de societate. Îl invit, dacă vrea, să vină în spital la o convorbire în zona COVID, ca să discutăm acolo”, a replicat Virgil Musta.

Ultima oră
22:19 - O persoană accidentată la săniuș în Gorj a fost transportată la spital. Salvamont România: Prezenta un traumatism toracic / Vă îndemnăm la prudență în practicarea sporturilor montane
22:09 - Netflix, anchetată în Rusia pentru că ar fi difuzat conținut cu tematică LGBT în rândul minorilor. Compania americană riscă și o suspendare temporară
21:41 - MAE: Ambasada României la Pretoria gestionează situația a 36 de cetățeni români ale căror curse aeriene au fost anulate în contextul variantei sud-africane
21:27 - Gabriela Firea: Solicit primarului general să anuleze de îndată taxa de intrare în Târgul de Crăciun din București. Și familiile cu venituri mici au dreptul să viziteze un târg de Crăciun! (VIDEO)
21:09 - Nicolae Ciucă: Scopul întâlnirii cu Nicușor Dan, să mă asigur că bucureștenii nu vor fi lipsiți de energie termică și apă caldă în această iarnă, dar și să mă informez despre problemele Primăriei Generale
20:46 - Varianta Omicron, detectată și în Germania și Italia. Patru țări europene au depistat până acum cazuri de infectare cu tulpina sud-africană
20:33 - Mihaela Sandu, medalie de bronz la Campionatul European de Șah pe echipe. Rezultate excelente și pentru Bogdan Deac, care continuă să avanseze în clasamentul mondial
20:15 - Restricțiile din Capitală, prelungite până pe 8 decembrie: Masca rămâne obligatorie / La ceremoniile de 1 Decembrie pot participa doar persoane vaccinate sau trecute prin boală (DOCUMENT)
19:40 - Testare pentru toate persoanele care sosesc în Marea Britanie. Condițiile de intrare în țară, înăsprite după depistarea unor infectări cu varianta Omicron
19:20 - Șeful WTA, profund îngrijorat că Shuai Peng ar fi „cenzurată”. Tenismena dispăruse săptămâni întregi după ce a acuzat un fost vicepremier al Chinei că ar fi violat-o