Angela Merkel, după discuțiile din cadrul summit-ului UE: ”Toată lumea a fost de acord că avem nevoie de un certificat digital de vaccinare”

Angela Merkel, după discuțiile din cadrul summit-ului UE: ”Toată lumea a fost de acord că avem nevoie de un certificat digital de vaccinare”
Foto: hepta.ro/DPA Images / Michael Kappeler

Cancelarul german Angela Merkel a anunțat, joi, la finalul unei întâlniri online cu omologii săi din state membre UE că toți liderii țărilor din blocul comunitar au căzut de acord cu privire la necesitatea unui cerificat digital de vaccinare. Documentul ar putea fi disponibil până în vara acestui an.

Angela Merkel anunță că un certificat digital de vaccinare ar putea fi gata până în vară

”Toată lumea a fost de acord că avem nevoie de un certificat digital de vaccinare”, a anunțat Angela Merkel, la finalul unui summit virtual al UE, informează Reuters.

Cancelarul Germaniei a precizat și că va fi nevoie de aproximativ trei luni pentru ca la nivelul Comisiei Europene să fie pusă la punct baza tehnică pentru un astfel de certificat digital.

Merkel a mai spus că aceste documente ar putea fi folosite de resortisanţii din statele terţe pentru deplasările în statele din Uniunea Europeană.

În acest context, oficialul german a lansat și un avertisment. Țările ar trebui să fie pregătite „să facă vaccinările anti-coronavirus mulţi ani de acum înainte”, spune Angela Merkel.

Discuțiile oficialilor europeni au loc în condițiile în care mai multe state din sudul continentului, ale căror economii se bazează în mare măsură pe turism, sunt în căutare de soluții pentru a revitaliza acest sector, grav afectat de pandemie.

Cum campaniile de vaccinare anti-COVID-19 încep să capete ritm, anumite guverne, precum cele din Grecia și Spania, pledează pentru adoptarea rapidă a unui certificat la nivelulUEpentrucei deja vaccinați, astfel încât oamenii să poată călători din nou.