Cancelarul Merkel a permis autorităților din Turcia să lanseze o investigație asupra comediantului Jan Böhmermann. Președintele turc Erdogan a cerut ancheta, spunând că a fost insultat de un poem al acestuia numit “poemului satiric împotriva președintelui turc Recep Tayyip”, potrivit DW.
Într-o conferință de presă, cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că procurorii ar trebui să urmărească acuzațiile împotriva lui Jan Böhmermann.
Satiricul a difuzat un poem prin care se presupunea că îl insultă pe președintele turc, Recep Tayyip Erdogan.
''Au existat opinii diferite între partenerii de coaliție — conservatorii și social-democrații. Rezultatul este acela că guvernul german va da autorizația în cazul actual'', a spus Merkel.
Erdogan a înaintat la rândul său acuzații împotriva comediantului pentru insultarea personală, dar și ca șef de stat străin, lucru ce este ilegal conform dreptului german.
Pentru ca investigația împotriva lui Böhmermann să înceapă este necesară aprobarea guvernului german.
Cazul de defăimare privată ar putea duce la o pedeapsă cu închisoarea de un an pentru Böhmermann, în timp ce insulta unui șef de stat străin poate fi pedepsită cu până la cinci ani de închisoare.
Böhmermann a citit poemul său sexual explicit despre Erdogan în urmă cu două săptămâni în timpul emisiunii sale de comedie de pe postul public de televiziune german ZDF.
Merkel a apărat anterior poemul satirică, punând totul pe seama dreptului la libertatea de exprimare, dar mai târziu, ea l-a criticat pe Böhmermann, considerând poemul său ca fiind "în mod deliberat ofensator."
Cazul Böhmermann a declanșat o criză diplomatică pentru Merkel, care a trebuit să apere libertatea de exprimare în Germania, precum și să minimalizeaze influența politică de la Ankara, pentru că cele două țări lucrează împreună pentru a pune în aplicare un acord controversat refugiat UE-Turcia.