Cum arăta Angela Similea în tinerețe. Cele mai frumoase poze cu îndrăgita cântăreață româncă (GALERIE FOTO)

Angelea Similea, una dintre cele mai frumoasevedete din România anilor ’80, a ajuns la venerabila vârstă de 74 de ani, însă povestea ei, demnă de un roman nu poate fi dată uitării.

Angela Similea a fostun copil îndrăgostit de muzică

Născută în 1946, Angela Similea a fost dintotdeauna îndrăgostită de muzică. Chiar a fost un copil timid, iar mama ei a fost foarte autoritarăși a încercat să o convingă să renunțe la visul de a deveni cântăreață, vedeta și-a urmat destinul predestinat.

Îndrăgostită de cântecele Mariei Tănase, Angela cântaatunci când călătorea cutramvaiul, spre indignareamamei sale, carese rușina și încerca să o oprească.

Ajunsă la vârsta la care trebuia să își aleagă drumul în viață, Angela Similea a fost îndrumată să își aleagă o meserie normală, adică să devină medic pediatru, în defavoarea unei cariere muzicale care nu i-ar fi oferit siguranță financiară.

Angela Similea,cea mai frumoasăfemeie din România

Pe lângăvocea care încă stârnește fiori, Angela Similea a fost, în tinerețe, una dintre cele mai frumoase femei din România și chiar dacă a avut toți bărbații la picioare, ea nu a avut niciodată parte de o dragostea ca în povești.

Angela Similea, ghinionistă în dragoste

Înciuda succesului furtunos pe care l-a avut pe scenă, Angela Similea n-a avut prea mult noroc în dragoste.

Artista a fost căsătorită de 4 ori, prima dată cuAndi Constantin,apoi cu chitaristul Sorin Movileanu. În timpul celei de-a doua căsnicii, artista l-a adus pe lume pe singurul ei fiu, iar momentul a fost marcat de emoții puternice, pentru că băiatul s-a născutprematur, prin cezarianăși nu i s-au dat prea multe șanse de supraviețuire.

În anii 80, datorită faptului că formau un cuplu pe scenă, Angela Similea și Florin Piersic au trăit o poveste de dragoste secretă, pe care au recunoscut-o recent.

„Cu Angela am fost într-un amor nebun. Luni întregi am plecat cu ea în deplasări şi era imposibil să nu avem ceva, mai ales că Similea era foarte frumoasă şi dorită de toţi. Era cel mai mare trofeu, cum ar fi Angelina Jolie acum. La început ne şicanam, apoi am început să ne apropiem din ce în ce mai mult, ne mai şi pipăiam, până ne-am cuplat de tot. A fost o «lipitură» în toată regula, o poveste de dragoste frumoasă, de care acum îmi aduc aminte cu plăcere”, a declaratFlorin Piercsic după ani întregi de speculații.

Când și cel de-al doilea mariaj s-a destrămat, cântăreața l-a cunoscut pe omul de afaceri olandez Jan Hilgen, care i-a devenit mai apoi soț, dar și tată adoptive pentru copilul ei,pentru a-l putea trimite la studii peste hotare.

Căsătoria a durat 17 ani și a fost cea mai lungă relație din viața Angelei Similea, însă în 1991 cei doi și-au spus adio din cauză că el devenise dependent de alcool. CuVictor Surdu, interpretas-a căsătorit în 1999,însă acesta a decedat12 ani mai târziu, măcinat de cancer.

Din 2014 Angela Similea și-a încheiat cariera, iar din 2017 s-a mutat în Sua, alături de fiul Sorin Hilgen, și de nepoții ei, Grace și Christian.