CExN al PSD se reunește, din nou, vineri. Social-democrații ar putea stabili un calendar de vot pentru moțiune și ultimele detalii legate de congresul de sâmbătă

CExN al PSD se reunește, din nou, vineri. Social-democrații ar putea stabili un calendar de vot pentru moțiune și ultimele detalii legate de congresul de sâmbătă
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

PSD are programată o nouă ședință a Comitetului Executiv Național, vineri, ocazie cu care social-democrații ar putea valida un calendar de vot pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, după cum anunța senatorul Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al formațiunii, miercuri, la capătul ultimei reuniuni de acest gen.

CExN al PSD se reunește, din nou, vineri. Social-democrații ar putea stabilii un calendar de vot pentru moțiune

Același Lucian Romașcanu a citit, joi, în plenul reunit al Parlamentului, moțiunea de cenzură intitulată„Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată”, care cuprinde mai multe capitole – sub mesajul „Guvernul a pierdut controlul pandemiei” – printre care: „Chermezele PNL în vremea pandemiei”; „Distorsionarea datelor comunicate despre evoluția pandemiei”; „Testele puține au însemnat mai multe cazuri neidentificate, care au accelerat răspândirea pandemiei”; „Restricții contradictorii impuse cetățenilor români”; „Milițienii pandemiei au încălcat drepturile cetățenești”; „Co-vidul Legislativ”; „Devalizarea bugetului de stat sub paravanul pandemiei”; „Haosul din educație” și „Dezastrul bugetar”.

„S-a decis ca vineri să existe un alt Comitet Executiv Național”, anunța Lucian Romașcanu, dupăședința Comitetului Executiv Naționalde miercuri. Întrebatce urmează să se stabilească la întrunirea de vineri, senatorulPSDa răspuns: „Principalul subiect, în afară de organizarea congresului care va fi a doua zi și care probabil va avea nevoie de câtevamici detalii de pus la punct, va fi stabilită data sau calendarul de vot al moțiunii de cenzură”.

Întrebat miercuri pentru ce dată și-ar doriPSDsă programeze votarea moțiunii de cenzură, demnitarul social-democrat a afirmat: „Noi ne dorim să votăm cât mai repede, pentru că în momentul acesta orice zi în plus cu Guvernul Orban este o pierdere pentru țară, atât sanitar vorbind, cât și economic, deci sperăm ca vineri să se valideze un calendar care să fie în linie cu această dorință”.

Ar putea fi puse la punct și ultimele detalii legate de congresul PSD de sâmbătă

Ședința de vineri ar putea viza și stabilirea ultimelor detalii legate de congresul formaţiunii din ziua următoare.Eugen Teodorovici şi Marcel Ciolacu candidează pentru şefia PSD, astfel că în38 de centre teritoriale vor exista urne unde social-democraţii vor vota, secret, pe buletine de vot. Cu toate acestea, senatorul Robert Cazanciuc susține că „Eugen Teodorovici a depus o candidatură pentru șefia partidului neconformă cu statutul partidului”.

De altfel, fostul ministru Eugen Orlando Teodorovici a formulat o cerere la Tribunalul București, prin care a solicitat să fie recunoscut oficial de către Autoritatea Electorală Permamentă și instituțiile cu atribuții în domeniu drept singurul membru al conducerii executive aPSDcare încă este în funcție.

Întrebat ce crede despre această sesizare, Marcel Ciolacu a răspuns: „Știți că era o emisiune, copiii spun lucruri trăsnite. Se pare că și oamenii mari”.Întrebat dacă îi va valida candidatura la șefia formațiunii social-democrate, el a precizat: „Da, eu voi solicita Comitetului Executiv să îi fie validată candidatura”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe