Ludovic Orban: Dacă legea privind carantina și izolarea se adoptă, vom avea capacitatea de a reduce numărul de îmbolnăviri cu coronavirus (VIDEO)

Ludovic Orban: Dacă legea privind carantina și izolarea se adoptă, vom avea capacitatea de a reduce numărul de îmbolnăviri cu coronavirus (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Ludovic Orban și-a manifestat speranța că, în sfârșit, legea privind carantina și izolarea va fi adoptată în plenul Senatului. În opinia sa, au fost eliminate orice posibile chichițe ce puteau face proiectul atacabil la Curtea Constituțională. Șeful Guvernului a mai precizat că, odată cu intrarea în vigoare a actului normativ, autoritățile statului vor avea o capacitate mult mai mare de a lupta cu epidemia de coronavirus. Totodată, acesta și-a arătat convingerea că, după aplicarea legii, va scădea numărul de infectări cu COVID-19, deoarece se va putea pune din nou accent pe izolare.

Ludovic Orban: Legea carantinei a fost modificată față de proiectul pe care l-am depus, dar ne va permite să acționăm eficient

Ludovic Orban s-a arătat încrezător, joi, că Senatul va adopta legea privind carantina și izolarea în cursul acestei zile. Șeful Guvernului a precizat că actul normativ are o altă formă decât cea care a plecat de la Palatul Victoria, dar, chiar și așa, este ceea ce trebuie pentru ca autoritățile să aibă din nou toate pârghiile pentru a lupta cu epidemia de coronavirus.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

„Am ținut să particip personal la dezbaterea din Comisia juridică de la Senat. Le-am transmis mesajul pe care am vrut să-l transmit, anume că e foarte important ca această lege să fie adoptată. Sper ca, în urma dezbaterilor extrem de lungi, au fost soluționate să zic toate punctele divergente și am încredere că în cursul zilei de azi va fi aprobată legea de plenul Senatului, urmând să curgă termenul de sesizare și apoi să fie promulgată de președinte. Sigur că legea a fost modificată față de proiectul pe care l-am depus, sunt puncte de vedere care nu coincid în totalitate. Forma de acum e, totuși, una care ne permite să acționăm eficient împotriva răspțndirii virusului și pentru a apăra sănătatea și viețile românilor.

Am încredere că azi vom avea legea care să ne permită să putem lua cele mai bune decizii și să avem toate pârghiile pe care le au toate guvernele europene privitoare la combaterea pandemiei.

Se știe foarte bine că în anumite țări creșterea numărului de cazuri s-a datorat faptului că, fără o analiză medicală și fără o decizie a medicului specialist, care să spună riscurile, s-a dispus tratarea la domiciliu, răspândindu-se astfel virusul. Noi am avut și în procedura prezentă, la momentul deciziei CCR, posibilitatea ca după 5 zile pacienții, cu acceptul medicului, să poată să se trataeze fie în izolare, în alt spațiu sau în spațiile exterioare ale spitalelor, fie la domiciliu, dacă e posibilitatea unei izolări reale.

Important e ca pacientul, când ia o decizie, să o ia după o evaluare a medicului specialist și cunoscând toate riscurile”, a declarat Ludovic Orban.

Premierul susține că numărul de infectări cu COVID-19 a crescut deoarece autoritățile nu au mai putut impune izolarea, după decizia CCR

Întrebat dacă într-adevăr există estimări la Guvern potrivit cărora România va înregistra, la mijlocul lunii august, chiar și 1.600 de infectări zilnice, premierul a răspuns: „Există astfel de prognoze, dar, odată cu intrarea în vigoare a legii, capacitatea autorităților va fi mai mare pentru a implementa regulile. Noi am avut o perioadă în care nu am putut impune izolarea, am avut persoane care s-au externat înainte de vindecare și nu am putut dispune izolarea. Asta a sporit riscul de răspândire a virusului. Acum avem instrumentele necesare pentru a lupta eficient”.

„Cred că marea majoritatea a cetățenilor nu vor apela la instanțe când e vorba de decizii normale și firești. Măsura izolării e, de fapt, una care păzește restul societății. În motivarea Curții s-a solicitat imperativ ca în lege să fie incluse proceduri de atac, ceea ce se și întâmplă.
Dacă nu s-ar adopta legea, e clar că riscul de creștere a numărului de infectări există. Dacă legea se adoptă, vom avea capacitatea de a reduce numărul de îmbolnăviri.

Din punctul meu de vedere, nu există niciun temei pentru contestarea la Curte. Cred că au fost eliminate orice posibile chichițe”, a mai precizat Orban.

Ultima oră
16:17 - Tribunalul București a suspendat greva de la STB și a dispus reluarea activității
16:07 - Lupta împotriva traficului de persoane, o prioritate pentru Guvern. Nicolae Ciucă: Vreau să mă asigur că avem o coordonare solidă de la nivelul Cabinetului
16:04 - Stadiul lucrărilor de reabilitare la Hotelul Concordia, locul unde s-a pecetluit Unirea Principatelor: Clădirea îşi va recăpăta farmecul de altădată, după ce a ajuns o ruină
15:59 - Valeriu Gheorghiţă: Protecţia după doza booster crește cu 60% faţă de infecţia cu Omicron și cu 90% faţă de cazurile severe și deces (VIDEO)
15:46 - O mare victorie: Indexarea alocațiilor pentru copii în Austria încalcă legea UE!
15:30 - Marcel Ciolacu, replică la acuzațiile aduse de liberali ministrului Sănătății: Am să-i solicit lui Alexandru Rafila să-și ceară scuze că nu mai sunt 500 de decese pe zi (VIDEO)
15:23 - Marcel Ciolacu: Evaluarea miniștrilor, dacă dorim să trăim într-o țară normală, o face primul-ministru. Eu cred că România are nevoie de această coaliție (VIDEO)
15:21 - Acuzații grave, aduse la adresa lui Cătălin Zmărăndescu. Cum ar fi încălcat regulamentul de la Survivor România 2022
15:17 - Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu ambasadoarea Franței: I-am transmis să facem din aderarea României la spațiul Schengen o prioritate în mandatul președinției franceze a Consiliului UE
15:11 - Motivul incredibil pentru care Jason Momoa și Lisa Bonet se despart după 16 ani. Totul a pornit de la vaccin