Nicolae Ciucă, ministrul Apărării: Pensiile militare nu sunt speciale. Militarii au aproape cea mai mică grilă de salarizare dintre bugetari, iar îndatoririle lor legale față de țară continuă și după ce trec în rezervă

Nicolae Ciucă, ministrul Apărării: Pensiile militare nu sunt speciale. Militarii au aproape cea mai mică grilă de salarizare dintre bugetari, iar îndatoririle lor legale față de țară continuă și după ce trec în rezervă
Foto: Inquam Photos / George Călin

Pensiile militarilor nu sunt pensii speciale, a subliniat Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, care a explicat că militarii nu numai că „au aproape cea mai mică grilă de salarizare dintre bugetari”, dar îndatoririle lor legale „față de țară continuă și după ce trec în rezervă, spre deosebire de orice alte categorii de salariați”.

Pensiile militare nu sunt pensii speciale, explică Nicolae Ciucă, ministrul Apărării

„Pensiile militarilor nu sunt pensii speciale! De la Alexandru Ioan Cuza până în prezent militarii au beneficiat de pensii de serviciu. Îndatoririle legale ale militarilor față de țară continuă și după ce trec în rezervă, spre deosebire de orice alte categorii de salariați. Pe timpul activității, militarii au aproape cea mai mică grilă de salarizare dintre bugetari, cu toate că sunt permanent la ordin, stau aproape toată viața departe de familie, participă la misiuni de război sau sunt prin poligoane și, foarte important, au restrânse mai multe drepturi constituționale”, a scris ministrul, joi, pe pagina sa de Facebook.

El a arătat că „militarii nu au voie să aibă încă un serviciu sau propria afacere, nu au dreptul să se asocieze în sindicate, nu pot face grevă, iar libertatea lor de circulație este restrânsă pentru că au nevoie de aprobări când părăsesc garnizoana sau țara.Spre deosebire de celelalte categorii de bugetari, militarii nu beneficiază de: libertatea întrunirilor, libertatea de exprimare și dreptul de a fi ales. Militarii sunt pregătiți să intervină în orice oră din zi sau din noapte în sprijinul populației la pace, pe timp de război sau în situații speciale și, dau aici un singur exemplu, situația pe care o trăim în prezent, generată de pandemia Covid-19”.

„Cred că este foarte important să înțelegem că nu putem schimba regulile fără să analizăm nici sistemul în sine, nici implicațiile, și nu mă refer aici doar la cele financiare, ci la întreaga funcționalitate și particularitate a sistemului, la resursa umană – pentru că specialiștii se formează în timp, cu efort și costuri – și, peste toate, impactul bugetar al acestei modificări nu este relevant în tot ansamblul financiar”, adăugat Nicolae Ciucă.

Demnitarul susține că „fiecare militar este conștient că, atunci când depune jurământul, își asumă riscurile, își asumă responsabilitatea a ceea ce înseamnă apărarea ţării chiar cu preţul vieţii, ştie care sunt limitările, constrângerile şi, din nou, drepturile restrânse, că va avea o viață plină de privațiuni, pentru că asta este viaţa de militar. Militarii înțeleg situația dificilă generată de actuala pandemie, dar au încredere că țara îi respectă pentru sacrificiul lor”.

„După ce am prezentat aceste informații, conchid cu o întrebare: dacă trebuie să fim egali la pensionare nu ar fi corect să fim egali și pe timpul vieții active?”, întreabă Nicolae Ciucă.

Proiectul pentru impozitarea pensiilor speciale, adoptat de Camera Deputaților

Deputații români au adoptat, miercuri, proiectul pentru impozitarea pensiilor speciale, cu un amendament de la PNL, PSD și USR, care prevede căpensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85%, pentru ceea ce depăşeşte suma de 7.001 lei”, potrivitAgerpres. Proiectul a fost comentat, în direct pe B1 TV, și de Augustin Zegrean, fost președinte al CCR.

„Cred că, astăzi, fără să rostesc cuvinte mari, e o zi istorică. E o zi istorică pentru că Parlamentul a făcut ceea ce ne cer cei care ne-au trimis în Parlament, fie că suntem de stânga, fie că suntem de dreapta, fie că suntem mai noi, dar cu metehne vechi. Din acest punct de vedere, lucrurile sunt foarte clare. Centralizatorul votului a arătat un vot covârșitor – dacă am reținut eu bine, doar un coleg a votat împotrivă, în rest toți ceilalți colegi, inclusiv cei care critică și spun că ar fi neconstituțional pentru că nu e al lor, au votat acest proiect de lege. Nu pot să înțeleg, astea sunt metehne cam vechi, să critici și să votezi. Nu, domne, trebuie să îți asumi! Așa cum astăzi am ajuns la acest moment pentru că, în calitate de lider de grup aiPNLși aiPSD, făcându-ne mulți «prieteni», ne-am asumat acest amendament, care a stârnit probabil prietenii peste tot, inclusiv în rândul colegilor noștri. Ne gândim la dreptate socială, ne gândim la contributivitate, ne gândim că nu pot fi pensionari mai speciali între ei. Sigur că, peste tot în lume, cei care au contribuit mai mult, au primit mai mult”, a declarat Florin Roman, liderul deputațilorPNL.

Demnitarul a subliniat că „așa e peste tot în lume. În altă ordine de idei, stimați colegi, am respectat întocmai prevederile CCR, care ne-a spus că abrogarea în integralitate a unui drept câștigat este neconstituțională. Despre ce vorbim? Iar vrem să păcălim oamenii, să creăm himere? Să creăm povești? Nu, ne spune CCR – și vă întreb, dumneavoastră credeți în CCR? Mai credeți în deciziile lor? Sau ce faceți, transformați totul într-o politică ieftină, de doi bani? Astăzi, Parlamentul României a răspuns apelului făcut de populația României, am făcut ceea ce trebuie, am adus echitate pentru pensionari. Asta așteaptă românii de la noi, dincolo de orice jocuri și declarații politice. Vă mulțumesc tuturor celor care ați votat.PNLși-a respectat promisiunea făcută în campania electorală”.