Liderii PNL, USR-PLUS și UDMR au ajuns la un acord în negocierile pentru asigurarea viitoarei guvernări. Astfel, PNL va avea 9 ministere în viitorul Guvern, USR-PLUS – 6, iar UDMR – 3. La șefia Camerei Deputaților va exista un candidat PNL, iar la Senat unul de la USR-PLUS. Premierul propus de cele trei formațiuni va fi liberalul Florin Cîțu.Negocierile continuă mai ales în cea ce privește programul de guvernare.
„Președintele Senatului va aparține unui candidat USR-PLUS, președintele Camereiunui candidat PNL. În ceea ce privește Guvernul, în afară de premier, am decis portofoliile: e vorba de doi vicepremieri. Guvernul va avea 18 ministere. DIn ele, 9 vor fi conduse de reprezentanți PNL, 6 de reprezentanți USR-PLUS și 3 de reprezentanți ai UDMR”,a declarat Ludovic Orban.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Ziua de azi e un pas important spre o coaliție stabilă. De la 9 dimineață au fost discuții. Am găsit cele mai bune soluții credem noi. Portofoliile asumate de USR-PLUS sunt: Justiție, Transporturi, Sănătate, Cercetării, Economiei, cu partea de IMM-uri”, a declarat Dan Barna.
„Contrar a ceea ce credeau mulți, că va fi o negociere dură, cu certuri, iată că după o zi intensă de discuții și bunăcredință din toate cele trei părți am reușit să oferim o structură de Guvern cu un premier convenit. Vor fi 18 ministere. Justiția că avem mai multe proiecte în programul nostru de guvernare, dincolo de a repara ce a stricat PSD și de a reda încrederea. Apoi Fondurile Europene inclusiv Planul de redresare și reziliență, în măsura în care vom fi pregătiți să investim aceste fonduri, Ministerul Economiei Antreprenoriatului și Turismului. Am vizat antreprenoriatul că relansarea economiei va depinde de el. Va trebui să găsim soluții și avem soluții pentru HORECA. Cercetarea, Inovarea și Digitalizarea le-am pus într-un ministe, că asta înseamnă modernizarea administrațiie și conectarea cercetării românești la cercetarea europeană. Continuăm discuțiile pentru a finaliza programul de guvernare dar ce e mai greu a trecut”, a declarat Dacian Cioloș.
„Am avut discuţii principiale în ceea ce priveşte o coaliţie care va dura 4 ani de zile, după 8 ani în care am avut 12 guverne. Sunt sigur că vom reuşi să avem locuri de muncă, să investim în sănătate, în educaţie şi ne-am asumat să participăm la formarea majorităţii parlamentare şi exercitarea atirbuţiilor din Executiv. Vom asuma 3 ministere – Ministerul Dezvoltării, unul important pentru a reduce decalajele de dezvoltare, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, dezvoltarea durabilă înseamnă să avem grijă de mediu de ceea ce am moştenit şi trebuie să lăsăm copiilor noştri. Ministerul Sportului şi Tineretului este unul important, pentru că fără tineret şi sport nu poate fi gândită o societate modernă”, adeclarat Kelemen Hunor.
„PNL va avea conducerea ministrelor Apărării , Externe, Finanțe, MAi, Educație, Ministerul Energiei, Agriculturii, Culturii, Muncii. În discuții, deasupra împărțirii portofoliilor, important e spiritul de echipă. solidaritatea și coeziunea pentru programul de guvernare. Suntem convinși că în zilele următoare vom finaliza munca pentru a oferi României dezvoltarea”, a mai declarat Orban.