Controale în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării: Skijet găsit la Sfântu Gheorghe

Controale în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării: Skijet găsit la Sfântu Gheorghe
Foto: Facebook / ARBDD

Comisariatele regionale ale Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD, n.r.) au descoperit, în urma unor controale efectuate la sfârșitul acestei săptămâni, un skijet la Sfântu Gheorghe, în ciuda faptului că acestea sunnt interzise prin lege în acea zonă.

ARBDD: Skijet găsit la Sfântu Gheorghe

Mai precis, deși în luna iulie ARBDD a dat exemple despre consecințele severe ale utilizării skijet-urilor în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării, fapt interzis de lege, în urma controalelor efectuate de comisariatele regionale ale Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, la sfârșitul acestei săptămâni, a fost găsit un skijet la Sfântu Gheorghe.

”Proprietarul nu a putut fi identificat însă datele ambarcațiunii vor fi înaintate Căpităniei care va stabili cui aparține iar sancțiunea legală va fi trimisă pe adresa proprietarului”, se menționează într-un mesaj transmis pe Facebook.

Totodată, un alt skijet a fost observat pe mare în dreptul plajei Vadu. Conducătorul a refuzat să iasă la mal și s-a îndreptat spre localitatea Năvodari în afara perimetrului Rezervației.

”Toate prevederile legale privitoare la Rezervația Biosferei Delta Dunării au în vedere protejarea cadrului natural unic al acestor locuri și fiecare vizitator poate să se bucure netulburat de frumusețea lor atâta timp cât înțelege să respecte regulile de vizitare și cadrul legal în vigoare”, se precizează în mesaj.