Angela Merkel, despre o posibilă victorie a Syrizei în Grecia: Statul elen trebuie să facă în continuare parte din istoria europeană

Angela Merkel, despre o posibilă victorie a Syrizei în Grecia: Statul elen trebuie să facă în continuare parte din istoria europeană
Foto: apnnews.com

Cancelarul german Angela Merkel este de părere că Grecia trebuie să facă în continuare parte din istoria europeană. Afirmațiile au fost făcute în contextul în care, duminică, vor avea loc alegeri legislative ce ar putea aduce la puetere stânga radicală Syriza, ostilă politicii de austeritate impuse de Uniunea Europeană, relatează AFP.

“Știu bine care sunt dificultățile cu care se confruntă Grecia, însă reamintesc că baza principiilor noastre este solidaritatea. Vreau ca Grecia, în pofida dualismului și a rivalităților, să facă în continuare parte din istoria noastră. Să așteptăm alegerile”, a declarat Merkel.

”Nu sunt îngrijorată în legătură cu rezultatul. Populația elenă va alege în mod liber și independent calea de urmat. Sunt sigură că vom găsi, cu calm, soluții”, a precizat cancelarul german.

În acest context, premierul grec Antonis Samaras declara la începutul lunii ianuarie că speră că la alegerile legislative anticipate de pe 25 ianuarie electoratul își va manifesta, în pofida dezamăgirilor, atașamentul față de Uniunea Europeană, iar teama față de o posibilă ieșire din zona euro nu va permite stângii radicale Syriza să obțină victoria.

“Grecii vor să rămână în Europa și vor rămâne. Nu ne vom muta în … Coreea de Nord pentru că așa vrea Syriza”, spunea atunci Samaras.

Pe de altă parte, Alexis Tsipras a amenințat că după ce partidul său va ajunge la putere, Grecia își va negocia ferm datoria cu Uniunea Europeană. (Detalii AICI)

Partidul eurosceptic Syriza, considerat favorit în cadrul alegerilor legislative anticipate din Grecia care vor avea loc pe 25 ianuarie, a ameninţat că va renunţa la măsurile de austeritate și la reforme cu riscul ca ţara să iasă din zona euro și  va stopa privatizările. (Detalii AICI)

Citește și ”Alegeri legislative în Grecia: Partidele mici încearcă să obțină o poziție cât mai bună în Parlament. Ce formațiuni ar putea intra în legislativul de la Atena”