Un bărbat din Brașov a vrut să-și plătească rata la bancă în monede de un ban. Instituția l-a refuzat

Un bărbat din Brașov a vrut să-și plătească rata la bancă în monede de un ban. Instituția l-a refuzat
Foto: someseanul.ro

Un bărbat din Brașov a vrut să-și plătească rata la bancă în monede de un ban, însă a fost refuzat de funcționari, care au invocat regulamentele interne ale instituției.

Adrian Bunica susține că acțiunea nu reprezintă un protest, ci doar că nu mai avea alți bani acasă.

„Sunt numai de un ban, mă rog, de unde s-au adunat. Nu i-am pus eu în circulație, i-a pus BNR-ul, de ce nu pot face plăți cu ei?”, susține bărbatul, conform ProTV.

După ce bărbatul a fost refuzat, a mers la Oficiul pentru Protecția Consumatorului ca să reclame incidentul, iar inspectorii i-au dat câștig de cauză.

„Orice monedă valabilă și aflată în circulație este normal să fie primită de o instituție financiar bancară, dar vom face verificări în detaliu pe acest subiect”, a spus Sorin Susanu, șeful OPC Brașov.

Adrian are un credit de nevoi personale de aproximativ 14.000 de franci elvețieni și plătește o rată lunară de peste 800 de lei.