Opt islamişti suspectaţi de terorism au fost reţinuţi în Franţa

Opt islamişti suspectaţi de terorism au fost reţinuţi în Franţa
Foto: indiatimes.com

Autorităţile din Franța au reţinut opt suspecţi de terorism în raiduri efectuate marţi în medii islamiste din Paris şi din Lyon.

„Au fost reţinuţi opt suspecţi. Aceste persoane sunt suspectate de participare activă la activităţi de recrutare a tinerilor în organizaţii islamiste”, a precizat Ministerul de Interne, citat de Wall Street Journal.

Cei opt suspecți fac parte dintr-o celulă care se ocupa cu trimiterea islamiștilor în tabere de antrenament terorist din Siria.

Şaptesprezece persoane au fost ucise în atentatele islamiste comise în Franţa în perioada 7-9 ianuarie.