La 82 de ani, Wally Funk îl va însoți pe Jeff Bezos în spațiu, pe 20 iulie

La 82 de ani, Wally Funk îl va însoți pe Jeff Bezos în spațiu, pe 20 iulie
Jeff Bezos și Wally Funk înainte de călătoria în spațiu din data de 20 iulie / Foto: captură Instagram

Wally Funk este o femeie în vârstă de 82 de ani, care va călători în spațiu alături de miliardarul Jeff Bezos, în data de 20 iulie.

Astfel, ea va deveni cea mai vârstnică persoană care ajunge în spațiul cosmic. Femeia va călători la bordul navei companiei Blue Origin, deținută de Bezos.

În spațiu, Bezos și femeia de 82 de ani vor mai fi însoțiți de câștigătorul unei licitații, al cărei nume nu a fost dezvăluit încă, dar și de fratele miliardarului Bezos.

„Mi-au spus că am făcut treaba mai bine şi mai repede decât oricare dintre bărbați. Am spus că vreau să fiu astronaut. Dar nimeni nu a vrut să mă ia. Nu credeam că voi merge vreodată acolo-sus”, a spus femeia în videoclipul postat de Bezos pe Instagram.

Cine este Wally Funk

Wally Funk a fost pilot, acumulând în cariera s-a aproximativ 19.600 de ore de zbor, după cum informează Agerpres.

În anii 1960, ea a făcut parte dintr-un program, intitulat Mercury 30, prin care 10 femei selectate au trecut prin aceleași etape de pregătire și teste prin care au trecut și astronauții.

Jeff Bezos pleacă în spațiu pe 20 iulie

Nava companiei lui Bezos este programată să decoleze în data de 20 iulie. Racheta New Shaped a Blue Origin va ajunge apoi la linia Karman, unde este marca începutul spațiului, fiind la o distanță de 100 de kilometri de Pământ.

În timpul acestui zbor, pasagerii vor avea șansa să zboare la gravitație zero și să admire planeta Pământ, iar apoi capsula va începe o cădere liberă către planeta noastră.