Mărturiile cutremurătoare ale unui român, voluntar în timpul incendiilor din Grecia: Situația este gravă, mai multe sate au ars (VIDEO)

Mărturiile cutremurătoare ale unui român, voluntar în timpul incendiilor din Grecia: Situația este gravă, mai multe sate au ars (VIDEO)
Incendii devastatoare de vegetație în Grecia / Foto: Hepta

Grecia se confruntă cu incendii devastatoare de vegetație, mai multe orașe din Peloponez și Attica au fost evacuate, iar câteva sate au ars în totalitate.

Totodată, în cursul ultimelor 24 de ore, în Grecia a fost înregistrată și prima victimă a incendiilor de vegetație, un bărbat în vârstă de 39 de ani care a murit încercând să fugă din calea flăcărilor.

Gigel Nistor, voluntar român la stingerea incendiilor din regiunea Peloponez, a povestit la Actualitatea cu Tudor Mușat care este situația din țară și cu ce se confruntă pompierii, ce încearcă din răsputeri să stingă flăcările.

Din păcate situația este destul de gravă. Vântul este destul de puternic, astăzi am avut cod roșu de vânt (…) Situația este destul de gravă. În primul rând, am avut incendii în 5 locuri, în provincia Peloponez. (…) Au fost evacuate mai multe orașe, printre care și orașul Gytheio, care este un oraș turistic, cu port la mare.

Din păcate mai multe sate au ars, noi am fost cu echipa noastră de voluntari și am ajutat la stingerea incendiilor din vârful muntelui”, a explicat Gigel Nistor, voluntar român la stingerea incendiilor din Grecia, pentru B1 TV.

Localnicii, nevoiți să încuie ușa și să plece doar cu telefonul mobil și un tricou

Voluntarul român din Grecia, Gigel Nistor, a povestit că turiștii din țară nu sunt în pericol, problema fiind reprezentată în special de localnici, care sunt nevoiți să se salveze și să lase în urmă locuințele, plecând din case doar cu strictul necesar.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Din păcate nu avem avioane, astăzi nu au putut să zboare pentru că este foarte cald, iar canadierele nu pot zbura la aceste temperaturi. S-a putut interveni doar în Attica, în zona Atenei. (…) Noi, voluntarii, încercăm să protejăm cât mai mult casele oamenilor (…) Turiștii nu sunt în pericol, ei sunt îndreptați acolo unde sunt în siguranță, dar pentru localnici este foarte greu să își încui ușa și să pleci doar cu un tricou și telefonul mobil în buzunar, iar dacă apuci să îți iei mașina sau nu”, a mai adăugat voluntarul român, pentru B1 TV.

Incendii devastatoare de vegetație în Grecia / Foto: Hepta