Rareș Bogdan a precizat luni seara că în continuare pentru România cea mai bună opțiune este o guvernare de dreapta. El a calificat drept o seară “critică, tragică”, ieșirea USR PLUS de la guvernare:
“Avem valul 4 care se apropie, suntem în plină etapă de vaccinare și suntem pe punctul în care în 2-3 săptămâni semnăm cel mai important program de investiții pe care l-a avut această țară, PNRR, 29,9 miliarde de euro, plus implementăm un program pentru comunitățile din mediul rural. Probabil asta i-a deranjat pe colegii din USR care au electoratul din zonele cu precădere din zonele urbane și au considerat că Guvernul Cîțu poate să abandoneze zona rurală.
În momentul ăsta este o seară critică, tragică pe care niciodată nu mi-aș fi închipuit-o atunci când protestam la 2 pași de această vilă, în Piața Victoriei, la minus 30 de grade, sau plus 40 de grade, luând gaze în ochi.
Aștept de la USR să își revină cred în continuare că pentru România cea mai bună soluție este o coaliție de dreapta asumată în jurul PNL.
Cred că USR are posibilitatea să revină cu miniștrii în afară de Ion Stelian și să vină cu un nou nume la Ministerul Justiției”, a spus Rareș Bogdan.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.