UPDATE: Moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR a fost comunicată Guvernului
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Ludovic Orban, președintele PNL, a invocat, marți, o decizie a Curții Constituționale din anul 2010, pentru a argumenta de ce moțiune a de cenzură depusă de USR PLUS și AUR trebuie adusă în plen și supusă votului.
Explicațiile vin în contextul în care moțiunea de cenzură nu are nici acum un calendar stabilit deoarece nici vineri, nici sâmbătă și nici luni nu s-a întrunit cvorumul în Birourile permanente. Au lipsit aleși PSD și PNL. Susținătorii din PNL ai lui Florin Cîțu au încercat chiar să amâne moțiunea cu două săptămâni pe motiv că există suspiciuni în privința unor semnături de pe moțiune, care trebuie verificate.
„Ca președinte al Camerei Deputaților, eu am obligatia să respect Constiituția și legile țării. Derularea calendarului moțiunii de cenzură e obligatorie, altfel se încalcă principiul constituțional al statului de drept. Azi voi comunica Guvernului moțiunea de cenzură”, a mai spus Orban.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„În octombrie 2010, a fost declanșat un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și președintele Sentaului, ca urmare nedezbaterii unei moțiuni de cenzură care a fost depusă odată cu angajarea răspunderii.
În cadrul deciziei 1525 din 24 noiembrie 2010, asupra conflicului juridic, în cursul motivării, CCR preciza: ”în acest context constituțional, depunerea moțiunii are semnificația declanșării controlului parlamentar asupra activității Guvernului și e un act irevocabil în sensul inițierii acestui control, e o armă a Opoziției parlmentare și o formă de exprimare a Opoziției față de măsurile adoptte de Guvern”. În consecință, ”împiedicarea prezentării și refuzul de a dezbate o moțiunea de cenzură depusă sunt contrat constituției”.
Ca președinte al Camerei Deputaților, eu am obligatia să respect Constiituția și legile țării. Derularea calendarului moțiunii de cenzură e obligatorie, altfel se încalcă principiul constituțional al statului de drept. Azi voi comunica Guvernului moțiunea de cenzură”, a declarat Ludovic Orban.