Simona Halep s-a impus în două seturi în partida cu Varvara Gracheva, joi, la Cluj-Napoca, și merge în sfeturile Transylvania Open pentru un duel 100% românesc cu Jaqueline Cristian. Fostul lider mondial a trecut de adversara din Rusia în o oră și 14 minute, scor final 6-4 / 6-2.
Deși încă nu a revenit la ritmul care a consacrat-o, Simona Halep (18 WTA, 30 de ani) a arătat excelent în primul meci jucat la Transylvania Open și pornea în mod evident cu prima șansă și joi seară, când i-a ieșit în cale Varvara Gracheva (81 WTA, 21 de ani) din Rusia.
Cele două tenismene au pierdut primele ghemuri pe propriul serviciu, însă fostul lider mondial s-a desprins după 2-2 și a închis primul set după 40 de minute. Problema câștigătoarei nu s-a pus nici în actul secund, act pe care Simona Halep l-a câștigat și mai repede – în 34 de minute.
Dubla-câștigătoare de Grand Slam a fost la înălțime și în primul meci, când a bătut-o tot în minimum de seturi pe Gabi Ruse (85 WTA, aproape 23 de ani), scor 6-1 / 6-2 după o oră și 14 minute.
În sferturi o așteaptă Jaqueline Cristian (105 WTA, 23 de ani), care a produs surpriza zilei de miercuri și a eliminat-o pe a cincea favorită a turneului, Ajla Tomljanovic (43 WTA, 28 de ani), o victorie fabuloasă obținută la capătul a două seturi strânse.
Înainte să se confirme duelul cu Simona Halep, Jaqueline Cristian spunea că s-ar bucura să se întâmple acest lucru.
„Mă bucur dacă va fi aşa, sigur va fi un meci foarte bun. Eu sunt gata, vreau doar să intru pe teren să mă bucur că sunt aici, în sferturi, la Cluj. Indiferent cu cine joc vreau să dau tot ce am mai bun. M-a impresionat meciul Simonei de azi (cel cu Gabriela Ruse, n.r.). Clar de la ea ai ce să înveţi, de aia m-am şi dus să văd nivelul ei”, declarat Jaqueline Cristian, miercuri seară, la Digi Sport.
Duelul Halep-Cristian este programat să se desfășoare vineri, însă ora rămâne să fie anunțată de organizatori.