Simona Halep a învins-o în două seturi pe Magdalena Frech, scor 6-4 / 6-3, și s-a calificat în turul II de la Australian Open. La capătul partidei, finalista ediției din 2018 a recunoscut că a avut emoții.
„Am avut emoții, mereu e greu în primul tur. Important e că am câștigat și asta mă face fericită. Emoții au venit din cauza accidentărilor de anul trecut. Încrederea nu a fost la cel mai înalt nivel. Vreau să joc cel mai bun tenis al meu, dar nu reușesc mereu. Voi încerca să joc mai bine în următorul meci. A fost important că am venit din timp aici și am putut să joc pe aceste terenuri și să mă obișnuiesc cu atmosfera. E mereu plăcut să vin în Australia. Să sperăm că voi juca mai bine de la zi la zi”, a declarat Simona Halep, citată de GSP.ro.
Principala surpriză a fost produsă de Sorana Cîrstea, care a învins-o extrem de categoric pe Petra Kvitova, locul 19 mondial, scor final 6-2 / 6-2 după doar o oră și 12 minute de joc.
Gabi Ruse a câștigat și ea, deși pornea cu șansa a doua. În noaptea de duminică spre luni, ea trecuse de tenismena italiană Jasmine Paolini, scor 6-1 / 6-3 după o oră și 10 minute.
Jaqueline Cristian a avut un duel ceva mai echilibrat, însă a ieșit învingătoare și ea. Adversara ei a fost Greetje Minnen din Belgia, pe care a învins-o în două seturi destul de disputate, 7-5 / 6-4 după o oră și 43 de minute.
Irina Begu a avut nevoie de trei seturi pentru a o învinge pe Oceane Dodin, care reușise să îi ia actul inaugural. În cele din urmă, românca a închis duelul la 2-6 / 7-5 / 6-3 după două ore și 37 de minute.