Republica Moldova a semnat cerere de aderare la UE, a anunțat președinta Maia Sandu. Aceasta a anunțat că în următoarele zile vor depune cererea la Bruxelles.
„Suntem pregătiți să facem totul pentru realizarea acestui obiectiv național fundamental. Cetățenii au ales această cale europeana, ei văd viitorul în UE”, a declarat Sandu.
Președintele Klaus Iohannis a precizat că România sprijină pe deplin integrarea Ucrainei, precum și a Republicii Moldova și Georgiei, în Uniunea Europeană:
„România sprijină pe deplin integrarea Ucrainei, precum și a Republicii Moldova și Georgiei, în Uniunea Europeană. Locul acestor parteneri ai UE este în intriorul familiei europene, iar România va face tot posibilul pentru ca acest lucru să devină realitate”, este postarea președintelui României.
Mesajul președintelui României vine după ce luni șefii de stat din opt țări din Europa Centrală și de Est au cerut tuturor statelor membre ale Uniunii Europene să acorde Ucrainei rapid imediat statutul candidată la UE, potrivit unei scrisori deschise publicate de Reuters. România nu se numără printre țările semnatare.
Deși situația dramatică din Ucraina a atras atenția opiniei publice internaționale cu privire la necesitatea aderării rapide la UE, trebuie precizat că Republica Moldova este ţara care a realizat în ultimii ani progrese concrete privind reformele necesare apropierii de Bruxelles. Președintele Maia Sandu a fost în repetate rânduri lăudată de oficialii europeni pentru măsurile ferme adoptate de Chișinău în direcția europenizării și a parcursului european ferm.
Comparativ cu această situație, puterea de la Kiev a fost criticată înainte de izbucnirea războiului pentru restanțele privind măsurile care trebuiau luate în ceea ce privește decuplarea justiției de controlul politic, lupta împotriva corupției și respectarea drepturilor minorităților naționale. Legislația prin care se limita drastic accesul minorităților la învățământul în limba maternă a fost aspru criticată inclusiv de către statul român și de către comunitatea românescă din Ucraina ca fiind incompatibilă cu principiile și valorile UE. Minoritatea românească din Ucraina a fost în permanenţă supusă presiunii statului ucrainean în ultimii ani, limba română fiind, treptat, exclusă din învăţământul de stat. De asemenea, în Ucraina, scandalurile de corupţie la nivel în alt au fost frecvente, interferând chiar şi cu campania electorală din SUA.
Așa se face că în contextul discuției despre aderarea Ucrainei la UE au fost ridicate numeroase semne de întrebare cu privire la ignorarea de către oficialii europeni a aspirațiilor Republicii Moldova. Tocmai de aceea, este necesar ca Guvernul României să lege în permanenţă discuţia privind posibila aderare a Ucrainei la UE de aderarea Republicii Moldova la UE, o ţară mult mai îndreptăţită în acest moment să facă acest pas.