Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, este de părere că războiul ruso-ucrainean poate să dureze „luni, chiar ani”.
Potrivit acestuia, liderul Kremlinului nu a renunțat la ambiția de a cuceri teritoriile țării vecine.
”Nu avem indicii că Putin a renunţat la ambiţia sa de a controla toată Ucraina şi de a rescrie ordinea internaţională. Trebuie să fim realişti.
Războiul poate dura mult timp, câteva luni, chiar ani. Şi acesta este motivul pentru care trebuie de asemenea să fim pregătiţi pentru un parcurs lung, simultan în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina, menţinerea sancţiunilor şi consolidarea apărărilor noastre”, a explicat Jens Stoltenberg înaintea începerii unei reuniuni a miniştrilor de externe ai statelor din Alianţa Nord-Atlantică, citat de Agerpres.
Politicianul este convins că Rusia va înainta în estul Ucrainei, cu scopul de a prelua controlul asupra regiunii Donbas. Țara agresoare planifică să construiască ”o punte terestră” cu Crimeea, pe care a anexat-o în 2014.
Mariupolul este unul dintre cele mai afectate orașe din Ucraina. Rușii nu încetează să-l bombardeze. Cucerirea acestuia va permite crearea unui coridor terestru între Crimeea și alte regiuni controlate de ruși.
Vezi această postare pe InstagramO postare distribuită de Міністерство оборони України🇺🇦 (@ministry_of_defense_ua)
Regatul Unit este îngrijorat de faptul că SUA, Franța și Germania vor împinge Ucraina să facă concesii semnificative în negocierile de pace cu Rusia.
O sursă guvernamentală de rang înalt a dezvăluit pentru The Times că există îngrijorare că aliații vor o pace rapidă, adăugând că un acord ar trebui să fie ajuns doar atunci când Ucraina se află în cea mai puternică poziție.
În timpul apelului, Boris Johnson l-a avertizat pe liderul Kievului că președintele Putin este un „mincinos și bătăuș” care va folosi negocierile pentru a „obosi și a face concesii”.
Vezi această postare pe InstagramO postare distribuită de Міністерство оборони України🇺🇦 (@ministry_of_defense_ua)