Parlamentul poate avea o sesiune extraordinară în cazul în care comisiile de apărare nu reușesc să facă în termen de o săptămână raportul privind Strategia Națională de Apărare, potrivit secretarului Camerei Deputaților Niculae Mircovici.
„Strategia de securitate a fost trimisă de către Birourile permanente reunite la comisiile de apărare pentru un raport. S-a discutat ca, în varianta în care comisiile de apărare nu vor avea posibilitatea ca într-o săptămână să facă raportul pe strategie, să fie convocată o sesiune extraordinară dacă va fi nevoie, dată fiind importanța temei respective”, a spus Mircovici, la finalul ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților, citat de Agerpres.
Strategia va fi prezentată de președintele Klaus Iohannis în Parlament săptămâna viitoare, dar există posibilitatea ca documentul să nu fie votat în plenul reunit în acea ședință.
„Problema strategiei de securitate este mult prea complexă, există posiblitatea ca senatorii și deputații să aibă puncte de vedere, să aibă observații și, evident, comisiile trebuie să țină cont de aceste puncte de vedere în momentul în care vor face raportul. Au fost puncte de vedere în birourile reunite care au cerut ca după prezentarea de către președinte a susținerii acestei strategii să urmeze imediat votul în plenul Parlamentului pe strategie. Asta nu depinde de ce spune președintele, ci de întocmirea de către comisiile de apărare a acestui raport”, a spus Mircovici.
Președintele Klaus Iohannis a trimis pe 12 iunie Parlamentului Strategia Națională de Apărare a Țării.
Tot atunci, șeful statului le-a transmis președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, în conformitate cu prevederile art. 88 din Constituția României, solicitarea de a adresa Parlamentului un mesaj referitor la Strategia Națională de Apărare a României pe 22 iunie, începând cu ora 17:00.