Transnistria acuză Republica Moldova de „mișcări militare” lângă granițele sale: „Se lucrează pentru a asigura securitatea maximă”

Transnistria acuză Republica Moldova de „mișcări militare” lângă granițele sale: „Se lucrează pentru a asigura securitatea maximă”
Foto: Abaca Press / AA/ABACA

Autoritățile transnistrene monitorizează îndeaproape situația de lângă sudul și vestul granițelor sale și înregistrează „anumite mișcări militare”, a transmis Ministrul de Externe al regiunii, Vitaly Ignatiev, potrivit postului de televiziune de stat din Rusia, Russia-24.

Autoritățile din Transnistria acuză Republica Moldova de „mișcări militare” lângă granițele sale

„Monitorizăm situația. Lucrăm cu atenție pe tot perimetrul graniței cu Ucraina, urmărim și procesele de la granița de vest a Transnistriei, pe partea moldovenească. Bineînțeles, observăm acolo anumite mișcări militare, o concentrare a anumitor unități. Se lucrează pentru a asigura securitatea maximă, pentru a proteja interesele statului nostru, cetățenilor noștri”, a declarat Vitaly Ignatiev.

Ministrul de Externe a mai adăugat că Tiraspolul este pregătit pentru orice scenarii de evenimente.

„Dar nu ne-am dori nicio provocare împotriva Transnistriei”, a susținut Vitaly Ignatiev.

Ministrul a reamintit că, în luna aprilie, un grup de 25-30 de persoane a plantat circa 200 de kilograme de explozivi cu scopul de a arunca în aer antenele centrului de radio și TV Mayak din Transnistria.

„Știm cine se pregătea, care a fost calea acestei drone și cine este implicat în acest gen de acțiuni, pentru că urmele duc la terenul de antrenament Yavorovo din vestul Ucrainei”, a subliniat Ignatiev.