Secret Service, care asigura protecția lui Trump, a şters SMS-urile din ziua asaltului asupra Capitoliului

Secret Service, care asigura protecția lui Trump, a şters SMS-urile din ziua asaltului asupra Capitoliului
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Un nou scandal izbucnește în SUA. Secret Service, responsabil cu protecţia preşedintelui SUA, ar fi şters SMS-urile mai multor agenţi trimise în ziua asaltului asupra Congresului din Washington, la 6 ianuarie 2021 de către susţinătorii lui Donald Trump.

Noi informații în ancheta care îl vizează pe Donald Trump

Infgormația a fost lansată de Joseph Cuffari, inspector general la Departamentul Securităţii Naţionale, potrivit AFP.

Aceste mesaje ar putea fi cruciale pentru anchetele desfăşurate de Camera Reprezentanţilor şi de Departamentul Justiţiei cu scopul de a stabili dacă fostul preşedinte republican şi consilierii săi apropiaţi au încurajat asaltul sângeros asupra Capitoliului .

Un fost angajat al Casei Albe a depus mărturie la 29 iunie în faţa Comisiei de anchetă a Camerei Reprezentanţilor că Donald Trump a încercat să oblige Secret Service să-l ducă la Capitoliu pentru a se alătura susţinătorilor săi.

Purtătorul de cuvânt al Secret Service, Anthony Guglielmi, a respins într-un comunicat acuzaţiile formulate de Cuffari, afirmând că telefoanele agenţilor au fost resetate în cadrul unui program de înlocuire planificat înainte de solicitarea OIG, formulată la şase săptămâni după asalt.

„Secret Service a semnalat (biroului inspectorului general) pierderea datelor de la unele telefoane, dar a confirmat OIG că niciun SMS dintre cele căutate nu a fost pierdut în cursul acestei operaţiuni”, a adăugat Guglielmi.