Noi lămuriri privind investițiile în spitale care ar urma să se facă prin PNRR. Ce a transmis Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății

Noi lămuriri privind investițiile în spitale care ar urma să se facă prin PNRR. Ce a transmis Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății

Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a revenit, luni seară, cu precizări, după o serie de confuzii legate de spitalele și unitățile spitalicești ce ar urma să fie construite sau renovate cu bani din PNRR. Precizările vin în urma unor consultări cu ministrul Alexandru Rafila (PSD), se precizează în noul comunicat.

Adriana Pistol, despre investițiile în rețeaua publică de spitale

Potrivit comunicatului, 49 de obiective de investiții au fost înscrise de către Ministerul Sănătății, în Guvernul precedent, și aprobate de Comisia Europeană. Acestea se împart în trei categorii:

„Spitale nou înființate (construcții noi). Exemple: Institutul Regional de Oncologie Timișoara, Spitalul Regional de Urgență Brașov;

Spitale deja existente (construcții noi care preiau integral activitățile medicale ale unor spitale). Exemple: Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C. C. Iliescu” București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu;

Reabilitări, extinderi sau înființări de secții/pavilioane care fac parte din spitale deja existente. Exemple: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – relocarea și modernizarea activității secției de oncologie și înființarea compartimentului de cardiologie intervențională, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” București – construirea unui centru de psihiatrie pediatrică”.
Secretarul de stat precizează că din cele 49 vor fi selectate minim 25 de obiective de investiții, lista finală urmând a fi aprobată printr-o Hotărâre de Guvern.

Lista celor 49 de obiective de investiții, potrivit noului comunicat:

  1. Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – relocarea și modernizarea activității secției de oncologie și înființarea compartimentului de cardiologie intervențională
  2. Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – construcția și dotarea secției de boli infecțioase
  3. Spitalul Județean de Urgență Pitești – Laboratorul de radioterapie
  4. Spitalul Clinic Municipal „Dr. G. Curteanu” Oradea – construcția și dotarea secțiilor de boli infecțioase și pneumologie
  5. Spitalul Județean de Urgență Bistrița – extinderea pavilionului spitalului prin construirea unei noi clădiri
  6. Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” București – construirea de noi clădiri
  7. Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Filantropia” București – extinderea spitalului
  8. Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” București – construirea unui centru de psihiatrie pediatrică
  9. Spitalul Clinic „Sfânta Maria” București – construirea Centrului de transplant multi-organ
  10. Spitalul Clinic de Pneumologie Constanța – construirea pavilionului clinic de pneumologie
  11. Spitalul Județean de Urgență Sibiu – spital nou
  12. Spitalul Municipal de Urgență Timișoara – construirea și dotarea unei noi maternități
  13. Spitalul de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, Timișoara – dotarea noului spital cu echipamente medicale
  14. Spitalul Județean de Urgență Vaslui – construirea de noi secții de boli infecțioase, psihiatrie, boli cronice
  15. Spitalul Județean de Urgență Focșani, Vrancea – spital nou
  16. Centrul Regional de Boli Cerebro­vasculare și Neurochirurgie, Cluj – spital nou
  17. Spitalul de Obstetrică­Ginecologie Buftea – extindere și dotare; demolarea clădirilor existente
  18. Pavilion politraumă nou, Brașov
  19. Pavilion politraumă nou, Craiova
  20. Pavilion nou de chirurgie posttraumatică, Pitești
  21. Pavilion politraumă nou, Sibiu
  22. Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – construcția și dotarea secției de psihiatrie cronică
  23. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie, Brașov – un nou corp de clădiri
  24. Centrul de transplant multiorgan, Cluj – spital nou
  25. Institutul Regional de Oncologie Timișoara – spital nou
  26. Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța – spital nou (Investiția este de tip Ambulator de specialitate și se încadrează la un alt capitol de investiții)
  27. Construcția de secții de obstetrică și ginecologie, neonatologie, chirurgie pediatrică și pediatrie, Arad – unități noi
  28. Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca – secție nouă
  29. Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc – construcția unei noi clădiri pentru secțiile de pneumologie și boli infecțioase
  30. Spitalul Regional de Urgență Brașov – spital nou
  31. Spitalul Universitar de Urgență București – modernizare, construcție, reabilitarea infrastructurii
  32. Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” Balotești – modernizarea infrastructurii
  33. Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” București – spital nou
  34. Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei”, Lugoj – spital nou
  35. Pavilion medical, Constanța – unitate nouă
  36. Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară, Miroslava – spital nou
  37. Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț – spital nou
  38. Centrul de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei Zerlendi, București – spital nou
  39. Spitalul de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, București – un nou centru de excelență în oncopediatrie
  40. Spitalul Pediatric Monobloc, Cluj – spital nou
  41. Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș – unitate spitalicească nouă
  42. Spitalul Județean de Urgență Arad – reabilitarea serviciilor spitalicești de medicină cardiovasculară
  43. Spitalul Județean de Urgență Arad – secție de radioterapie nouă
  44. Spitalul Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, Constanța – extinderea secției externe de pediatrie și neonatologie
  45. Spitalul de Urgență Ilfov, Ilfov – bloc operator și saloane de neurochirurgie și bloc de chirurgie generală multifuncțional
  46. Spitalul Județean de Urgență, Giurgiu – spital nou, prima etapă (secții de oncologie și cardiologie)
  47. Centrul Medical de Urgență, Voluntari – unitate nouă (Investiția este de tip Centru de permanență și se încadrează la un alt capitol de investiții)
  48. Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant, Târgu Mureș – unitate nouă
  49. Spitalul Municipal Bacău – înființarea și dotarea unei noi unități de arși (în momentul de față, spitalul este desființat)

Declarații de la nivelul Ministerului Sănătății privind construcția de spitale

Noile precizări au fost făcute în contextul în care, vineri, Ministerul Sănătății a transmis, tot printr-un comunicat, faptul că „până în 2026, un număr de cel puțin 25 de spitale noi sau unități spitalicești vor fi construite și dotate cu echipamente, cu fonduri din PNRR”.

Luni, însă, întrebată de jurnaliști, secretarul de stat Adriana Pistol a insistat că nu se vor construi spitale noi.

Făcând referire la informarea de vineri a Ministerului Sănătății, jurnaliștii au întrebat-o câte din cele 25 de spitale vor fi noi. „Nici unul. 25 de spitale sunt selectate dintr-o listă de 49, pe baza unor criterii, pentru a primi bani să-și îmbunătățească stadiul în care lucrează acum”, a răspuns Pistol.

„Eu vă spun care e realitatea. Dacă așa scrie, vă rog, cei de la presă, să verificați și să corectați. Nu se construiesc spitale noi!”, a mai afirmat Adriana Pistol în cadrul conferinței de presă.