David Popovici îi va onora memoria lui Cătălin Hîldan. Gestul făcut de marele campion la înot în ziua în care se împlinesc 22 de ani de la moartea „Unicului Căpitan” (VIDEO)

David Popovici îi va onora memoria lui Cătălin Hîldan. Gestul făcut de marele campion la înot în ziua în care se împlinesc 22 de ani de la moartea „Unicului Căpitan” (VIDEO)
Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Meng Dingbo

Marele campion David Popovici va fi prezent la partida dintre Dinamo și Porto din Liga Campionilor la handbal masculin, miercuri, în Sala Polivalentă, într-un moment în care „câinii” îl vor omagia pe Cătălin Hîldan, fotbalistul care s-a stins din viață pe 5 octombrie 2000.

Tânărul fenomen al înotului românesc este legitimat la CS Dinamo.

David Popovici merge la meciul de handbal dintre Dinamo și Porto pentru a onora memoria lui Cătălin Hîldan

„David Popovici va fi prezent astăzi la meciul dintre Dinamo și Porto, în EHF Champions League, de la 19:45 la Sala Polivalentă din Parcul Tineretului. Multiplul campion mondial va fi prezent pentru a onora memoria lui Cătălin Hîldan și pentru că își dorește să vadă pe viu peluza care poartă numele Unicului Căpitan. VINO ȘI TU!”, se arată într-un mesaj postat de „Program Doar Dinamo București”, miercuri, pe Facebook.

În minutul 11 al partidei se va ține și un moment de reculegere, într-o evocare a numărului pe care îl purta Cătălin Hîldan pe tricou și care a fost retras după moartea fotbalistului.

Cătălin Hîldan, la acel moment căpitanul lui Dinamo București, s-a stins din viață pe 5 octombrie 2000, suferind un atac de cord în timpul unui amical disputat de alb-roșii la Oltenița.

Cel supranumit „Unicul Căpitan” – după al cărui nume a fost botezată și una dintre peluze – este omagiat de suporteri la fiecare partidă a „câinilor”, însă evenimentele capătă o amploare aparte în data morții sale, când fanii merg la Brănești, localitatea natală a regretatului fotbalist, sau realizează diverse scenografii în memoria sa.