Încărcătorul pistolului și cele 15 cartușe pierdute de polițistul din București au fost găsite la o groapă de gunoi din județul Ilfov: cum au ajuns acolo

Încărcătorul pistolului și cele 15 cartușe pierdute de polițistul din București au fost găsite la o groapă de gunoi din județul Ilfov: cum au ajuns acolo

În seara zilei de joi, un angajat de la o groapă de gunoi din județul Ilfov a sesizat Politia Capitalei cu privire la o pungă găsită.

În acea pungă de afla un încărcărcător de pistol cu 15 cartușe.

A fost sesizată Poliția Capitalei

„În această seară, în jurul orei 20.30, un angajat al unei gropi de gunoi, din judeţul Ilfov, a sesizat poliţiştii din Ilfov cu privire la faptul că, în timp ce îşi desfăşura activitatea, a descoperit o pungă în care se afla un încărcător de pistol ce conţinea 15 cartuşe”, a declarat DGPMB, potrivit Digi24.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului și au preluat bunurile găsite, urmând a fi predate Secţiei 12 Poliţie în vederea continuării cercetărilor.

Încărcătorul de pistol cu cele 15 cartușe a fost pierdut de un polițist din București în prima zi de muncă

Un polițist din București și-a pierdut încărcătorul de la arma de serviciu, în prima sa zi de muncă, ceea ce a declanșat o anchetă internă la Poliția Capitalei.

Potrivit unui comunicat al Poliției, echipajul din care făcea parte polițistul începător a intervenit la un scandal, când i-a căzut încărcătorul, fără să-și dea seama.

Atunci, trei tineri au văzut totul, dar nu au spus nimic poliției. Au luat încărcătorul și l-au aruncat în coșul de gunoi al unei shaormerii din zonă.