Primar PSD-ist, anchetat de Parchetul European într-un dosar privind cursurile pentru antreprenori

Primar PSD-ist, anchetat de Parchetul European într-un dosar privind cursurile pentru antreprenori
Laura Codruța Kovesi este primul procuror-șef din istoria EPPO, instituție care și-a început activitatea la 1 iunie 2021. Foto: Facebook @ EPPO

Parchetul European (EPPO) a anunțat punerea sub acuzare a primarului PSD din comuna Brăhășești, județul Galați, Mircea Dumitru.

Psd-istul amintit este cercetat pentru fraudă cu subvenții și fals în înscrisuri oficiale. Comuna Brăhășești este una dintre cele localitățile din județul Galați, cu aproape 10.000 locuitori.

Potrivit anchetatorilor, în calitate de edil, ar fi încercat să obțină ilegal fonduri europene în cadrul unui proiect de sprijinire a dezvoltării inițiale a unor noi companii în cadrul comunității locale, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 – relatează ziare.com.

Nereguli la cursurile pentru antreprenori

Conform proiectului, primăria Brăhășești trebuia să organizeze cursuri pentru viitorii antreprenori; la rândul lor, aceștia erau obligați să elaboreze planuri de afaceri în vederea analizei și selecției pentru obținerea de ajutoare financiare – ce urmau să fie acordate după înființarea firmelor, potrivit Adevărul.

Potrivit surselor, intreprinderile create trebuiau să fie înregistrate până cel târziu la 14 februarie 2020, dar, la data respectivă, nu fusese înființată niciuna; cele 15 societăți au fost înregistrate (și au dobândit astfel personalitate juridică) abia la 12 martie 2020.

Tentativa de fraudă a fost depistată după o verificare amănunțită de către autoritatea de management iar plata a fost respinsă

”Se crede că inculpatul, acționând în calitatea sa oficială de primar și reprezentant legal al beneficiarului fondurilor UE, a încheiat contracte de subvenționare cu 15 persoane fizice, toate datate 14 martie 2020 – deși numai persoanele juridice aveau dreptul să primească ajutorul financiar.

Acesta este suspectat că, ulterior, a înlocuit paginile care conțineau datele de identificare ale persoanelor fizice cu altele noi, care conțineau datele de identificare ale societăților nou înregistrate”, transmite Parchetul European.

Contractele presupus a fi falsificate împreună cu alte documente și declarații solicitate, au fost înaintate autorității române de gestionare a fondurilor UE, ca justificare pentru solicitarea a aproximativ 260 000 EUR.