Annalena Baerbock, ministrul german de externe, a pledat luni pentru întemeierea unui tribunal special ce are în vedere aducerea liderilor ruşi în fața justiţie pentru invazia în Ucraina. În prezent, Moscova este în continuare acuzată de crime de război în urma unei lovituri la Dnipro, oraş în estul Ucrainei, informează AFP şi Reuters.
În cadrul unui discurs susținut la Haga, Annalena Baerbock a cerut înffințarea unui nou tip de tribunal pentru „a-i aduce pe liderii ruşi în faţa justiţiei”, folosindu-se de legislaţia ucraineană, însă cu sediul în străinătate şi cu judecători internaţionali.
Curtea Penală Internaţională (CPI) se ocupă cu anchetarea mai multor crime de război şi crime împotriva umanităţii, iar procurorul acestei instanţe susține că Ucraina reprezintă o „scenă a crimei”. Din păcate, CPI nu are competenţă asupra „crimelor de agresiune” ale Rusiei deoarece Moscova nu a semnat Tratatul fondator de la Roma al Curţii.
Odată cu începerea invaziei, numărul de apeluri care au cerut crearea unui tribunal pentru urmărirea în justiţie a crimelor de agresiune ale Rusiei împotriva Ucrainei.
„Ideea noastră cu unii partenerii este că un tribunal şi-ar putea extrage competenţa sa din dreptul penal ucrainean”, a fost declarația dată de Baerbock în timpul discursului rostit la Academia de drept internaţional din Haga, potrivit digi24.ro.
„Este important pentru noi să avem o componentă internaţională, de exemplu, un loc în afara Ucrainei, cu sprijin financiar din partea partenerilor şi cu procurori şi judecători internaţionali”, a mai specificat ea, adăugând că „ar fi un nou format”, conform aceleiași surse.