Carmen Tănase, despre relația cu Marius Manole: „Nu mai putem unul fără altul, pe cuvântul meu de onoare”

Carmen Tănase, despre relația cu Marius Manole: „Nu mai putem unul fără altul, pe cuvântul meu de onoare”
Sursa Foto: Facebook/ Carmen Tanase & Marius Manole

Carmen Tănase și-a dedicat viața scenei și se bucură de o carieră impresionantă. O știe toată țara de pe micul ecran și mai ales din serialele fenomen care au adus-o în fața publicului.

De-a lungul carierei sale, actrița a legat strânse prietenii cu colegii ei de breaslă, dar nu și cu Marius Manole. La început „l-a dușmănit”, însă acum susține că nu poate trăi fără el, deoarece a descoperit sufletul său extraordinar.

Ce relație are Carmen Tănase cu Marius Manole

„Am o primă părere despre oameni, dar am luat țeapă de multe ori. Am o intuiție, de aia sunt și iubitoare de animale. Totuși, sunt om, adică mult inferioară regnului animal. În general, am rămas excepțională cu persoane cu care nu m-am putut suporta la început.

Am discutat chiar acum de curând cu Marius Manole. Am fost pe dușmănie cu Manole. Eu îl plăceam pe el ca actor, dar el cu ce făceam eu, că și eu am dat din gură cât am putut … Eram pe război, până ne-am cunoscut. Am jucat împreună. Nu mai putem unul fără altul, pe cuvântul meu de onoare.

E foarte haios, e un suflet extraordinar. Cred că asta m-a și legat atât de tare. Te simți bine cu el”, a spus Carmen Tănase, conform fanatik.ro.

Lia Bugnar, adevărul despre relația cu Marius Manole

Actriță, scenaristă și regizoare, Lia Bugnar este una dintre cele mai apreciate și mai respectate femei din industrie. De curând, aceasta a vorbit despre chimia cu Marius Manole.

În urmă cu ceva timp s-a speculat că între cei doi s-ar fi înfiripat o frumoasă poveste de iubire, însă aceștia au negat legătura amoroasă.

Se pare că se cunosc de foarte mulți ani și sunt colegi de teatru: „Ne-am cunoscut acum o sută de ani în teatru (repetam împreună într-un spectacol, eram chiar soț și soție) și ne-am îndrăgostit ireparabil”, a declarat scenarista serialului „Clanul” pentru Fanatik.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Lia Bugnar (@bugnarlia)

Ultima oră
21:43 - Diana Buzoianu susține că reprezentanții PSD pregătesc concursuri pentru ocuparea unor posturi-cheie în unele instituții: „Nu vom permite un astfel de teatru de prost gust”
20:57 - Ce se întâmplă cu cafeaua în 2026. De la espresso clasic la băuturi din sfeclă și alge, trendurile care schimbă complet piața
20:11 - Caz șocant în București! O femeie a ajuns în moarte cerebrală după un lifting facial. Familia aduce acuzații grave la adresa medicului estetician
19:26 - Victor Negrescu solicită intervenția UE după incidentul cu drona rusească din România: „Protejarea cetățenilor europeni nu poate fi fragmentată”
18:57 - Anders Fogh Rasmussen: Marea Britanie și Franța ar trebui să conducă o nouă „NATO europeană”, fără ajutor din partea SUA
18:19 - Gabriel Oprea, președintele UMPMV, de Ziua Justiției Militare: „Are un rol deosebit în progresul României”
18:01 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 26 aprilie – 2 mai 2026: energie uriașă, schimbări neașteptate și mesaje karmice pentru zodii (VIDEO)
16:20 - Panică la piscina unui centru medical din Eforie Nord. 15 persoane s-ar fi intoxicat cu clor, iar două au ajuns la spital
15:47 - Nicușor Dan, după drona căzută la Galați: „Cetățenii trebuie să fie în siguranță. Condamn ferm comportamentul Rusiei”
15:17 - Dominic Fritz, după drona căzută la Galați: „Cei care nu pot rosti cuvântul ‘Rusia’ și ‘agresor’ în aceeași propoziție nu sunt patrioți”