Aproximativ nouă avioane au întârzieri din cauza vremii
Cele mai multe întârzieri vin de la compania Wizz Air dar şi o aeronavă Ryanair are aceleaşi probleme.
Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe site-ul www.bucharestairports.ro .
„Pistele, platformele și căile de rulare a aeronavelor sunt deschise și operaționale, fiind asigurate condiţiile pentru desfăşurarea operaţiunilor aeriene.
Se intervine constant cu utilajele proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiții bune de operare.
Compania Națională Aeroporturi București asigură pasagerii că face toate eforturile necesare pentru derularea în siguranță și securitate a tuturor operațiunilor de pe aeroport”, conform unui comunicat de presă.