Alexandru Rafila despre actele de corupție din spitale: „se pot reduce treptat prin informare şi educare”

Alexandru Rafila despre actele de corupție din spitale: se pot reduce treptat prin informare şi educare”
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii a organizat recent mai multe acţiuni pentru prevenirea corupţiei din sistem – la care au participat directori de unităţi medicale, din DSP-uri, dar şi de la Ambulanţă – după ce autorităţile judiciare au constatat mai multe cazuri de luare de mită în formă continuată în unităţi sanitare din ţară.

Cele mai recente acțiuni pe această linie au fost Iaşi şi Brașov, unde lucrau medicii Eduard Belu şi Dan Tesloianu, acuzaţi că au preluat dispozitive cardiace de la cadavre pentru a le implanta, ulterior, propriilor pacienţi iar un alt caz este cel al şefei Secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean Suceava cercetată pentru luare de mită de la bolnavii de cancer

Rafila despre corupția din spitale

„Este încă o problemă la care trebuie să lucrăm toţi, cea legată de mentalităţi vechi. Obiceiurile acestea nu dispar dintr-o dată, dar se pot reduce treptat prin informare şi educare”, a transmis ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Vineri, aceasta a anunțat că numărul spitalelor incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care vor beneficia de finanţare pentru reducerea infecţiilor asociate actului medical a crescut de la 25, cât fusese prevăzut iniţial, la 60; tot azi a fost încheiată evaluarea pentru dezvoltarea structurilor care se ocupă de controlul acestor infecţii.

„Astăzi am încheiat evaluarea pentru dezvoltarea structurilor care se ocupă de controlul infecţiilor în spitale.

Ştiţi bine că prin PNRR am avut o astfel de activitate în care trebuia să finanţăm minim 25 de unităţi sanitare, am reuşit să extindem numărul lor la 60. Evaluarea este încheiată, lista lor va fi în consultare, după care vom semna contractele de finanţare.

La partea de ambulatorii deja am încheiat această activitate, iar începând din cursul săptămânii viitoare o să putem să începem să semnăm contractele de finanţare pentru cele 27 de spitale din PNRR care trebuie să fie construite până la jumătatea anului 2026”, a anunţat oficialul într-o conferinţă de presă, azi, la Spitalul pentru Copii Grigore Alexandrescu.

Ultima oră
19:59 - Ce spune Ciprian Ciucu, despre varianta unui premier tehnocrat: „Este fix același scenariu pe care l-am mai văzut propus de PSD” (VIDEO)
19:41 - Nicușor Dan insistă că e „mediator” și după ce PSD a acutizat criza politică: „În privat, le voi spune mai multe liderilor europeni decât vă spun vouă aici” (VIDEO)
19:40 - Amenzi de peste 50.000 de lei după controlul ANPC la Aeroportul „Henri Coandă”. Ce nereguli au constatat inspectorii (FOTO)
19:31 - Mai poate PNL guverna fără PSD? Ciprian Ciucu, după demisia miniștrilor social-democrați: „Noi nu ținem cu dinții de guvernare” (VIDEO)
19:16 - Ciucu: Sunt tot mai puțini contestatari ai lui Bolojan în PNL. Colegii mei și-au regăsit demnitatea de când nu mai suntem brelocul PSD / Ce spune despre „PSD-iștii din PNL” (VIDEO)
19:08 - Agent de la Biroul Rutier sancționat după depășirea vitezei. A fost prins cu 121km/h în localitate
18:43 - Ciucu: PSD și la guvernare era mereu cu frâna de mână trasă. Bolojan n-a făcut decât să aplice programul de guvernare pe care PSD îl tot sabota (VIDEO)
18:36 - Ministerul Educației pregătește o nouă reformă din 2026. Cum se schimbă orarul și materiile elevilor
18:04 - PSD va căuta sprijin la CCR în criza politică. Replica lui Fritz: „Constituția e clară. Pot să se uite și pe Wikipedia, nu trebuie să meargă la CCR” (VIDEO)
17:59 - Deputatul care a trecut de la PSD la PNL rupe tăcerea. Ce a spus despre legătura social-democraților cu AUR