Șoc la casa de marcat / Ce a observat un bărbat din Sibiu după ce a cumpărat o pungă de detergent

Șoc la casa de marcat / Ce a observat un bărbat din Sibiu după ce a cumpărat o pungă de detergent
Sursa foto: Shutterstock

Prețurile din ultima vreme i-au luat prin surprindere pe români. În ceea ce privește costurile ridicate ale produselor, oamenii sunt acum mai atenți la fiecare leu în plus din prețul celor cumpărate. Iată ce a pățit un bărbat din Sibiu într-un supermarket renumit!

Prețul de la raft, altul decât cel de la casa de marcat

Un sibian și-a relatat, pe rețelele de socializare, experiența neplăcută dintr-un supermarket din care își face adesea cumpărăturile. El a vrut să cumpere o pungă de detergent de rufe, al cărui preț ar fi fost 123, 90 lei. Românul a rămas surprins să vadă că, odată scanat la casa de marcat, produsul avea un preț mai mare cu 43 de lei, potrivit Fanatik.ro.

„Am cumpărat un detergent al cărui preț la raft era de 123,90 lei, la casă după ce am primit bonul am văzut pe bon un preț de 166,90 lei ?!?! Caserița m-a îndrumat spre biroul de informații; acolo am primit informația că eu am achiziționat, de fapt, un produs de 14 kg nu de 12 kg cât este afișat pe etichetă și din această cauză am achitat 43 lei mai mult … M-am întors la raft, unde, surpriză: printre pungile de 14 kg al căror preț nu era afișat (nu era etichetă cu acest produs), am descoperit și pungi de 12 kg …”, a povestit sibianul pe pagina sa de Facebook.

Bărbatul susține că eroarea este o strategie a supermarketului de a-și vinde produsele

Bărbatul s-a revoltat și mai mult după ce a observat că eticheta lipsea de pe produsul pe care l-a achiziționat, fiind și amestecat cu cele ieftine. Nu a fost mulțumit de explicații și consideră că eroarea face parte dintr-o strategie de marketing.

„Jenante explicațiile celor doi tineri care au venit acolo …De ce NU era nici o etichetă cu prețul pachetului de 14 kg !?!?! S-o fi pierdut ?! De ce ?! De ce erau acolo expuse două produse (ca imagine identice) la care era afișat doar un preț? Prețul pe kg la punga mai mare este cu aproape 2 lei/kg mai mult”, a fost mesajul transmis de bărbat pe rețelele de socializare”, a mai transmis bărbatul.

În comentariile de la postarea bărbatului, mai mulți oameni au dezvăluit că s-au confruntat cu situații similare, nu doar în supermarketul în care a fost el, ci și în altele. Și ei cred că la mijloc este vorba despre niște „trucuri”.