O femeie din Carolina de Sud și-a pierdut pisica, numită Mojo, în anul 2013. La zece ani distanță de când felina a plecat din sânul familiei, stăpâna ei a avut surpriza de a se reîntâlni cu animalul de companie, scrie Cancan.ro.
În 2013, Erin, o iubitoare de animale, punea anunțuri peste tot, în speranța că își va găsi pisica dispărută de acasă, însă fără rezultat.
Săptămâna trecută, ofițerii de Control al Animalelor au găsit-o pe Mojo la o distanță de trei kilometri de locul unde a fost dată dispărută. Pisicuța a fost preluată de ofițeri și dusă la Charleston Animal Society din Carolina de Sud, o organizație pentru protecția animalelor care se ocupă nu doar cu oferirea unui spațiu în care să se dezvolte și să fie în siguranță, ci și cu adopțiile.
După ce adăpostul pentru animale a putut afla datele personale ale stâpânei, reprezentanții au intrat în contact cu Erin. Reîntâlnirea a fost foarte emoționantă. Femeia își pierduse speranța și nu mai credea că își va mai revedea pisica vreodată. Dar, iată, că la zece ani distanță, Mojo a revenit în sânul familiei. Datele personale au fost extrase de pe microcipul pe care îl avea implantat felina, sub piele, arată nypost.com.
Erin le-a vorbit reprezentanților adăpostului din Carolina de Sud despre cum a avut loc, de fapt, dispariția felinei. Practic, într-o zi, femeia a lăsat pisica să iasă din locuință și, apoi, nu s-a mai întors.
„Săptămâni la rând, proprietara a pus fluturași în cartier, a postat pe rețelele de socializare și a mers la adăpost, doar să o găsească pe Mojo. Ea a făcut toate lucrurile corecte și, totuși, nu a reușit să găsească pisica”, au povestit reprezentanții adăpostului. Povestea, însă, are un final fericit.