Peste 23 de persoane au murit și multe altele au fost rănite în atacuri aeriene desfășurate la periferia capitalei siriene, informează DPA, citată de Mediafax.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a anunțat că în rândul morților se află lase copii și șapte femei.
Acivișiti din zonă acuză că avioanele care au efectuat atacurile erau ale Rusiei, dar agenția precizează că nu a putut verifica din mai multe surse această informație.
Înregistrări video postate pe YouTube de către activişti surprind oameni ducând răniţi către dube, pentru a fi transportaţi departe de piaţă, cuprinsă de un incendiu.
Săptămâna trecută, un atac similar care a vizat aceeași zonă s-a soldat cu moartea a cel puțin 57 de persoane și rănirea a o sută. Regiunea a fost vizată frecvent de atacuri aeriene ale forţelor loiale regimului Bashar Al-Assad.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a mai transmis că 71 de oameni au murit într-un raid din noaptea de vineri spre sâmbătă la Bou Kamal. Printre victime se află și șapte copii.
„Sunt în continuare multe persoane prinse sub dărâmături, iar cei mai mulţi dintre răniţi se află în stare gravă. În principal sunt civili”, a declarat Rami Abdel Rahman, directorul organizației.
Aceste atacuri aeriene au vizat o zonă controlată în mare parte de către Statul Islamic.