Armata siriană a reușit să treacă printr-o zona controlată de Statul Islamic (SI) și să ajute câteva sute de soldați asediați de doi ani într-o bază aeriană.
Trupele militare au reușit să spargă asediul de la aeroportul militar din Kuweires, aflat la 30 de kilometri de orașul Alep.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a confirmat că forțele guvernamentale au pus capăt asediului. Baza de la Kuweires era asediată din anul 2012. Prima oară, baza a fost asediată de către forțele rebele, iar apoi, de către jihadiștii din cadrul SI.
Jihadiștii au forțat de mai multe ori preluarea controlului bazei, dar fără succes. Săptămâna trecută, forțele loiale guvernului Bashr al-Assad, asistați de avioane ruse au lansat o ofensivă pentru recucerirea bazei.