Peste 3.500 de oameni au fost executați în Siria, de membrii grupării Statul Islamic, de la declararea ”califatului” în regiune, în iunie anul trecut, informează blink.htcsense.com, citând un raport publicat duminică.
Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), Statul Silamic a făcut 3.591 de execuții, 1.945 de civili, dintre care 103 femei și 77 de copii, numărându-se printre cei care au fost uciși de jihadiști.
OSDO arată că doar luna trecută ISIS a excutat 53 de oameni, 35 dintre ei civili, din regiunile siriene care aflate sub controlul grupării.
Printre acuzațiile care au stat la baza execuțiilor se numără presupusa vrăjitorie, homosexualitatea și colaborarea cu coaliția internațională condusă de SUA, care a bombardat ținte ale Statului Islamic din Siria începând din septembrie 2014.
Potrivit raportului, 975 dintre cei executați erau membri ai forțelor regimului sirian, iar 274 dintre victime făceau parte din gruările rebele sau proveneau din rândurile luptătorilor kurzi.
Totodată au fost executați 415 membri ai Statului Islamic, acuzați de spionaj. Mulți dintre ei au fost capturați în timp ce încercau să părăsească organizația teroristă, notează OSDO.
Organizația Națiunilor Unite a acuzat Statul Islamic de crime împotriva umanității.
Din 2011, când a izbucnit conflicul sirian, peste 250.000 de persoane au fost ucise, iar peste patru milioane au părăsit țara.