Atac pe aeroportul din Chişinău: Un cetățean străin căruia i s-a interzis intrarea în Moldova a împușcat mortal două persoane

Atac pe aeroportul din Chişinău: Un cetățean străin căruia i s-a interzis intrarea în Moldova a împușcat mortal două persoane
Foto: MAI Moldova

UPDATE // Luptătorii din cadrul Brigăzii de poliție cu destinație specială FULGER au reușit să anihileze agresorul care a făcut 2 victime în urmă cu puțin timp la Aeroportului Internațional Chișinău.

Incidente grave pe Aeroportul Internaţional Chişinău. Un cetăţean străin, căruia nu i s-ar fi permis intrarea în Republica Moldova, a tras mai multe focuri de armă şi ar fi rănit mortal două persoane.

Bărbatul s-a baricadat ulterior într-o încăpere din aeroport. Mai multe echipe ale poliției sunt la faţa locului.

Brigada de poliție cu destinație specială FULGER este în plină intervenție, potrivit tvrmoldova.ro.

Ministerul Afacerilor Interne a confirmat informația că sunt două victime: „Lucrăm pentru a aduce la normalitate situația”, anunță MAI.