Joe Biden a spus joi, 10 august, despre China, că este o „bombă cu ceas” în contextul problemelor economice cu care se confruntă, scrie Agerpres.
„China este o bombă cu ceas în multe privinţe. (…) Au niște probleme. Asta nu este bine, pentru că atunci când oamenii răi au probleme, fac lucruri rele”, a spus liderul de la Casa Albă.
Această declarație vine după ce secretarul de stat american Antony Blinken a vizitat recent China. Vizita a fost ca o încercare de a îmbunătăți relațiile dintre cele două țări, pe care Beijingul le-a descris ca fiind la un prag inferior de când au stabilit legături oficiale în 1979.
În iunie, Biden l-a numit pe președintele Chinei, Xi Jinping, „dictator”, susținând că a fost jenat de momentul în care balonul chinezesc a fost deturnat.
Miercuri, 9 august, președintele american a semnat un ordin executiv care va interzice noi investiții americane în China în tehnologii sensibile, printre care semiconductorii.
Chiar dacă are a doua cea mai mare economie din lume, China s-a declarat a fi îngrijorată de ordinul semnat de Biden.