Joe Biden a primit informația potrivit căreia liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, se afla la bordul avionului care s-a prăbușit în Rusia. După puțin timp, președintele american le-a comunicat reporterilor, într-o declarație de la Lacul Tahoe, unde se află în vacanță, că „nu este surprins” de cele întâmplate.
„S-ar putea să vă amintiți, am fost întrebat despre asta”, a spus Joe Biden, făcând referire la comentariile pe care le-a făcut luna trecută, în care menționat că Prigojin ar trebui să fie îngrijorat în ceea ce privește siguranța lui după revolta nereușită.
„Am spus că ar trebui să fie atent cu ce călătorește. Nu știu ce s-a întâmplat în realitate, dar nu sunt surprins”, a adăugat președintele american.
Imediat după ce s-a aflat că Evgheni Prigojin a murit în accidentul aviatic, un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe a declarat că „nimeni nu ar trebui să fie surprins”.
„Am văzut relatările. Dacă se confirmă decesul, nimeni nu ar trebui să fie surprins. Războiul dezastruos din Ucraina a dus la marșul unei armate private asupra Moscovei, iar acum – s-ar părea – la asta”, a declarat purtătorul de cuvânt al consiliului, Adrienne Watson, scrie libertatea.ro.
Deși inițial a confirmat că Evgheni Prigojin a murit, după ce avionul în care s-ar fi aflat s-a prăbușit în Rusia, gruparea Wagner a creat incertitudine în ceea ce-l privește pe liderul mercenarilor. Mercenarii susțin că liderul lor este într-un alt avion și se îndreaptă spre Moscova.