După ce a învins „Titanic” și „Jurassic World”, „Star Wars: Trezirea Forței” se îndreaptă cu pași repezi către locul întâi pentru cele mai mari încasări din toate timpurile.
Filmul aproape a depășit Avatar la încasări, reușind să adune 740 de milioane de dolari, pe când Avatar a strâns 760 de milioane de dolari.
Potrivit Reuters, se așteaptă ca „Star Wars: Trezirea Forței” să treacă pe primul loc weekendul viitor.
Chiar dacă Star Wars își menține supremația, alte filme lansate în săptămânile adună bani frumoși în box-office-ul american. „Cei opt odioși”, regizat de Quentin Tarantino a adunat în primul weekend de când a fost lansat 16 milioane de dolari.
De asemenea, comedia cu Mark Wahlberg și Well Ferrrell, „Tata în război cu… tata” a strâns 29 de milioane de dolari, la două săptămâni de la lansare.
„The revenant”, filmul regizat de Alejandro G. Innarritu a strâns până acum 1,3 milioane de dolari, fiind distribuit doar în patru cinematografe. Acesta va fi lansat la nivel mondial săptămâna viitoare, și îi va avea ca personaje principale pe Leonardo DiCaprio și Tom Hardy.