Instanța a decis: Dănuţ Lupu, condamnat definitiv la 7 luni şi 10 zile de închisoare

Instanța a decis: Dănuţ Lupu, condamnat definitiv la 7 luni şi 10 zile de închisoare
Sursa foto: Facebook

Dănuţ Lupu a fost condamnat definitiv la 7 luni şi 10 zile de închisoare. Fostul internaţional român Este aşteptat să se predea la Penitenciarul Rahova pentru a-şi ispăşi condamnarea, potrivit As.ro.

Dănuţ Lupu, condamnat definitiv la 7 luni şi 10 zile de închisoare

Dănuţ Lupu a primit pedeapsa în cazul în care a fost prins conducând fără permis. Acesta justificase infracţiunea pe care a comis-o prin faptul că nu a găsit un taxi, potrivit prosport.ro.

„Vreau doar să menționez că îmi pare rău, dar am fost nevoit să conduc pentru că mă simțeam foarte rău. Regret faptele, dar nu aveam altă posibilitate. Am sunat la taxi și la Uber, dar nu am găsit. Am fost nevoit să fac asta când am văzut că nu vine. Nu am făcut accident, nu am fost băut sau drogat”, preciza Dănuţ Lupu.

Cu toate acestea, judecătorii nu au ţinut cont de explicaţiile fostului dinamovist şi l-au condamnat definitv la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare.

Judecătorii nu au ţinut cont de explicaţiile fostului dinamovist şi l-au condamnat definitv la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare.

„CAB în dosarul penal nr 13016/1748/2022 respinge Apelul inculpatului Dănuț Lupu.

02.10.2023
Ora estimata: 09:00
Complet: S2 C6 A
Tip solutie: Respins apel
Solutia pe scurt: DP 1401/A/ În baza art.421 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul inculpat Lupu Dănuţ împotriva sentinţei penale nr. 79/16.02.2023, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 13016/1748/2022. În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 2 octombrie 2023.
Document: Hotarâre 1401/2023 02.10.2023”, este hotărârea în cazul în care Dănuț Lupu a fost condamnat.

„Poate că dacă nu urcam la volan eram mort”

„Poate că dacă nu urcam la volan eram mort. Regret că m-am urcat, dar eu cred că viața și sănătatea unui om sunt mai importante ca orice. În zona în care eram nu puteam să sun la 112”, a mai precizat Dănuț Lupu.

Lupu nu mai are permis de 20 de ani. Acesta a încercat de mai multe ori să îl ia, dar a picat de mai multe ori la proba teoretică. În 2001, Dănuţ Lupu a fost prins la volan cu o alcoolemie mult peste limită, iar magistraţii au decis să îi anuleze documentul.

Ultima oră
13:59 - Ionel Ganea a vorbit despre accidentul în care i-a murit fiul de 2 ani: „Eu și soția mea am rămas cu dorul care nu pleacă niciodată”. Gestul făcut în memoria lui Alexandru
13:57 - Schimb dur de replici în Parlamentul European. De ce a criticat Manfred Weber moțiunea PSD-AUR și ce a spus despre Simion: „Am fost fericit”
13:45 - Un bărbat a cumpărat un seif cu 15 euro și a găsit un lingou de aur de peste 30.000 de euro. Ce va face cu acesta
13:39 - PSD cere liberalilor să nu îl mai susțină pe Ilie Bolojan. Ce ascunde mișcarea oamenilor lui Sorin Grindeanu și ce planuri se fac în PNL în spatele lui Bolojan
13:31 - Cum vede Marcel Iureș prețurile și taxele tot mai mari: „Faptul că mănânci doar trei roșii în loc de cinci e perceput ca o catastrofă. Noi am trecut prin ceva de 100 de ori mai greu”
13:29 - AUR l-a „înlocuit” deja pe Bolojan. Scenă ironică în Parlament, la citirea moțiunii: „Domnule prim-ministru, Nini Săpunaru”
13:14 - Octavian Oprea, deputat PNL: „PSD minte cum respiră.” Ce se întâmplă de fapt cu demnitarii pe care PSD susține că i-a retras din funcții
13:05 - O cafenea din Stockholm, condusă de inteligență artificială. „Mona” angajează oameni și face greșeli bizare
12:59 - Cine ar putea fi viitorul premier, dacă Ilie Bolojan cade? Reacția lui Nicușor Dan
12:58 - Constantin Toma spune că va urma un Guvern PSD-AUR: Premierul să fie de la PSD, care a declanșat această nenorocire