Trupurile regizorului de film iranian Dariush Mehrjui și ale soției sale Vahida Mohammadifar au fost găsite de fiica lor. Mehrjui a fost considerat unul dintre fondatorii noului val cinematografic iranian.
În vârstă de 83 de ani, Dariush Mehrjui și Vahideh Mohammadifar au fost găsiți cu răni prin înjunghiere în locuința lor de lângă capitala Teheran, sâmbătă seara, spun autoritățile iraniene, citate de BBC.
Patru persoane au fost identificate în legătură cu aceste decese, potrivit presei locale. Potrivit șefului justiției, Hossein Fazeli, Mehrjui o invitase pe fiica sa să vină sâmbătă seară la el acasă, în orașul Karaj, pentru a lua cina. Când a ajuns, aceasta ar fi găsit cadavrele părinților săi.
Mohammadifar, scenaristă și creatoare de costume, s-ar fi plâns recent că ar fi fost amenințată și că locuința ar fi fost spartă.
Actorul și regizorul iranian Houman Seyedi s-a numărat printre cei care au reacționat pe rețelele de socializare la aceste crime, descriindu-le ca fiind „teribile și brutale”.
Mehrjui, care a studiat în SUA în tinerețe și a locuit apoi în Franța timp de cinci ani, a devenit celebru pe plan național și internațional cu filmul The Cow (1969), care spune povestea obsesiei unui sătean față de animalul cu pricina.
Printre celelalte filme ale sale cele mai notabile se numără Hamoun, The Pear Tree și Leila – acesta din urmă despre o femeie infertilă care își încurajează soțul să se căsătorească pentru a doua oară.
Mișcarea noului val s-a axat în principal pe realism, însă Mehrjui era cunoscut pentru faptul că se inspira din literatură.
A primit numeroase premii de-a lungul anilor, dar, deși filmele sale au fost celebrate la festivalurile internaționale de film, unele abia au văzut lumina zilei în Iran din cauza cenzurii.