Comunitatea evreiască din Franța este în centrul unei dezbateri privind purtarea kipei, tichia specifică poporului.
Se consideră că apariția în public a bărbaților și băieților cu kipa este prea periculoasă.
„Sunt un tradiționalist și cred că oamenii trebuie să poarte ceea ce ei vor. Trebuie să terorizăm teroriștii, nu să fim terorizați de teroriști”, spune un bărbat.
Luni, un adolescent de origine kurdă a înjunghiat un profesor care purta kippa, potrivit DW.
Atacul a venit la câteva luni după atacurile teroriste de la Paris, printre care și vandalizarea unui magazin alimentar evreiesc. Ultima agresiune a intensificat temerile privind violența împotriva comunității evreiești.
Evreii au început să plece din Franța în număr record, întorcându-se în Israel, exodul datorându-se actelor antisemite din ultimii ani.
Însă, chiar și așa, oamenii sunt îndemnați să nu renunțe la tichie.
Președintele francez, Francois Hollande, a calificat drept „intolerabile” atacurile francezilor asupra evreilor.
„Secularismul înseamnă dreptul fiecăruia de a avea orice credință vrea și să o practice cu pace și demnitate”, a spus Hollande.
Israelienii, pe de altă parte, susțin că „avem obligații față de religia noastră. Trebuie să ne respectăm tradițiile. Chiar dacă nu ne purtăm kipa, tot vom fi atacați. Vom fi recunoscuți întotdeauna ca fiind evrei”.
Purtarea kipei este obligatorie pentru băieții și bărbații evrei ortodocși, mai ales când studiază Tora sau intră într-o sinagogă.