Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, acuză Statele Unite că „dirijează” atacurile efectuate de armata israeliană împotriva Hamas în Fâșia Gaza ca răspuns la ofensiva teroristă din 7 octombrie, relatează The Times of Israel.
În cadrului unui discurs susținut la Teheran, liderul suprem al Iranului a spus că „America este în mod clar complice al criminalilor”.
„Statele Unite dirijează într-un fel crimele care sunt comise în Gaza”, a continuat Ali Khamenei.
Ayatollahul iranian susține că mâinile americanilor „au fost mânjite cu sângele oprimaților, copiilor, pacienților, femeilor și al altora”.
„Să știe toată lumea că în această chestiune și în chestiuni viitoare națiunea palestiniană este victorioasă, iar viitoarea lume este lumea Palestinei, nu lumea regimului sionist”, mai spune liderul religios al Republicii Islamice.
SUA a mutat două portavioane în Mediterana de Est cu scopul de a descuraja Iranul și Hezbollah, aliați ai Hamas, din a se implica în războiul dintre Israel și Hamas.
Președintele Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, Ovidiu Raețchi, explica într-o intervenție pe B1 TV că Iran ar putea folosi inclusiv teritoriile Siriei și Libanului pentru operații proprii.
„Tocmai pentru că al-Assad nu are control acolo, e posibil ca Iranul să își desfășoare propriile operațiuni pe teritoriul sirian, așa cum e posibil să o facă din teritoriul libanez pentru că și statul libanez este controlat prin Hezbollah de Iran”, declara Raețchi, marți, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat.